Poiana Mare: Roşia autohtonă a învins-o „pe piaţă” pe cea de import!

0
1681

E un clişeu, dar asta e realitatea: într-una din cele mai mari comune din ţară, Poiana Mare, îndeletnicirea de bază a oamenilor a fost şi a rămas legumicultura. Se spune că aduce bani frumoşi, numai că sunt acoperiţi de sudoare. Prea multă sudoare. Localnicii au dovedit nu numai vocaţie, cât mai ales consecvenţă. „Sunt peste 3.000 de cultivatori de legume, fie în solarii, fie în câmp deschis”, ne spune primarul comunei, Marin Vintilă, „dar nu cred că există familie care să nu aibă preocupări concrete în acest sens. Practic, toată lumea cultivă legume şi nu doar pentru consumul propriu. Când mă refer la numărul cultivatorilor din Poiana Mare am, ca referinţă, numărul carnetelor de producător eliberate de Primărie”. Poiana Mare este de mulţi ani un „consacrat” bazin legumicol al Doljului, aşa cum Dăbuleni este vestit în domeniul pepenilor verzi şi galbeni. Lângă Poiana Mare, pentru respectarea adevărului, trebuie aşezată neapărat Desa, la o palmă de loc distanţă, iar lângă Dăbuleni, bineînţeles, Călăraşi. Vorbim aici de ceea ce se cheamă tradiţie şi, de ce nu, un brand. Deşi suntem abia în ultima decadă a lunii ianuarie, pregătirile producţiei de trufandale – legume extra-timpurii – sunt în toi. De altfel, tot ce ştiu poienarii e munca asiduă, migăloasă în serele-răsadniţă din propriile curţi. Din zorii zilei până seara târziu, cu privirea spre termometrele instalate în vecinătatea firavelor plante, protejate de straturi duble de folie şi încălzite de la sobe improvizate. Mai nou, producătorii consacraţi ai comunei, fără a fi constituiţi deocamdată în vreo formă asociativă, se văd curtaţi de reprezentanţi ai lanţurilor de mari magazine din ţară specializate în desfacerea de legume. E un semn bun, dincolo de asperitatea negocierilor: recunoaşterea calităţilor gustative ale legumelor autohtone faţă de cele din import. A durat ceva timp, dar s-a ajuns la ceea ce toţi consumatorii revendicau.

Un stăpân pe tehnologie

Ion Găină are plantate 8.000 de fire de roşii la răsadniţă. Pentru că se ocupă de ani buni cu legumicultura şi mai în toţi anii a avut recoltă bună, nici nu admite acum să se abată de la programul lui. De cum au trecut sărbătorile de iarnă, aşa cum face în fiecare an, şi acum a pus toate seminţele la încolţit pe un pat de pământ îmbogăţit cu bălegar de grajd. Nu a trecut mult timp de atunci, dar roşiile au crescut deja destul de bine. Fiecare plantă are câte două frunzuliţe, lucru care promite că răsadurile vor fi perfecte până la sfârşitul lunii martie, când trebuie să fie replantate în solarii. ”Le-am plantat după Sfântul Ion, dar noi am început pregătirile din toamnă. Atunci ne-am ales mraniţa şi am pus-o deoparte. Cu gunoiul de grajd, bine fermentat, am făcut patul de răsadniţă. Acum că le-am însămânţat, trebuie să avem grijă să le asigurăm căldura necesară”, spune legumicultorul din Poiana Mare, un stăpân desăvârşit pe tehnologie.

Plantele au bordeiul lor

Ca şi pentru majoritatea celor din localitate, şi pentru Ion Găină pasiunea pentru roşii s-a transformat între timp în afacere. Pentru ca plantele să crească mari şi sănătoase, dar în special să facă roade cât mai devreme posibil, legumicultorul şi-a amenajat în curte un bordei în toată regula, care este acum casa roşiilor. A săpat o groapă mare pe care a acoperit-o cu o structură de lemn. Totul a fost învelit apoi în folie de cea mai bună calitate ca să reziste la vânturi şi ger. În interior, e cald şi bine, aşa cum le place plantelor. ”Măsurăm permanent temperatura din interior cu termometrul. Nu trebuie să fie nici prea frig, ca să poată creşte, dar nici prea cald ca să le înnăbuşe. La început, plantele sunt foarte firave şi trebuie să avem mare grijă de ele”, spune Ion Găină, arătându-ne ramele din lemn în care tulpinele roşiilor s-au ridicat de câteva degete. Când sunt suficient de rezistente, firele sunt mutate într-un alt solar, mult mai mare. Până când cultivatorul va culege trufandalele atât de apreciate pe piaţă mai este destul de mult timp şi tot atâta muncă.

O curte plină cu solarii

 Legumicultorul Alexandru Zamfir are acasă nu unul, ci trei solarii mari care se întind aproape în toată curtea. Fiind aşa de mari, ai putea presupune că ele aparţin unei ferme specializate, dar, în realitate, sunt muncite de doi oameni, Alexandru Zamfir şi soţia sa. ”Am renunţat la structura de lemn care începuse să îmi facă probleme şi am trecut la cea pe ţevi. E mult mai solidă şi o să dureze mulţi ani, adică cât o să mai pot eu să muncesc la legume. Eu, că pe fată nu o las, o trimit la oraş”, spune, zâmbind, Alexandru Zamfir. Solariile lui sunt, într-adevăr, aspectuoase şi aproape perfecte. Sunt foarte înalte încât poţi să te plimbi fără probleme prin ele. Mergi prin ele, pe alei, dintr-un capăt la altul ca prin nişte camere. Solul este mărunţit ca la carte şi se simte mirosul de îngrăşământ proaspăt şi apă. Aici trebuie să ajungă roşiile care sunt crescute acum, separat, la răsadniţe. Pentru că într-un an a avut probleme cu foliile, care s-au fisurat din cauza vântului, anul acesta le-a schimbat şi pe acestea. Toate cele trei solarii le are acoperite acum cu material plastic de cea mai bună calitate. ”Am investit ceva în folie pentru că e de cea mai bună calitate, dar nu mai vreau să păţesc ce am păţit într-un an când aproape că am pierdut jumătate din cultură într-o singură noapte”.

Răsadniţele, încălzite din plin cu aburi

În răsadniţe, e foarte cald şi plantele se dezvoltă repede. Bineînţeles că legumicultorul nu are nici o dificultate în a le recunoaşte, nu doar pentru că el le-a plantat şi le ştie locul la fiecare, dar şi pentru că a învăţat, în ani îndelungaţi de când trudeşte la solariu. Mai în glumă, mai în serios, omul recunoaşte chiar că le cam ştie pe fiecare în parte, câte frunzuliţe au şi ce ritm de creştere. ”Vă daţi seama dacă eu stau numai cu ochii pe ele, să le măsor temperatura, să le verific umiditatea de la rădăcină, am ajuns să ştiu aproape fiecare plantă în parte, deşi sunt câteva mii”. Unele se mai ofilesc şi le văd din timp şi încerc să le recuperez, altele merg din prima. Depinde şi de sămânţă, dar în principal de cum le îngrijeşti”. Pentru că planta are mare nevoie de căldură, a trebuit să recurgă la o metodă eficientă ca să le încălzească. A găsit o instalaţie ingenioasă pe care şi-a confecţionat-o singur. Pe sub paturile de pământ au fost introduse ţevi groase de fier prin care circulă aer cald. Fumul, pentru că aceasta este gigacaloria pe care se bazează legumicultorul, se infiltrează prin acest sistem de conducte şi se dispersează pe sub pământ încălzind plantele direct la rădăcină. ”Cea mai mare problemă este încălzirea plantelor atunci când sunt în stadiul de creştere, adică când le ţinem la răsadniţe. Trebuie să faci cumva să le asiguri temperatura optimă ca să poată să se ridice plantele”, spune legumicultorul din Poiana Mare.

O plantă trebuie să producă 3 kilograme de legume

Alexandru Zamfir

La cei 45 de ani ai săi, Alexandru Zamfir a plantat zeci de mii de fire de roşii. Şi nu numai, ci şi castraveţi, ardei şi vinete. ”Primul solar l-am făcut singur, în 1991, în curte la socrii mei. A mers şi nu prea a mers, dar dacă toţi puneau roşii, am continuat şi eu. În timp, m-am specializat şi acum nu mai am probleme. Simt roşiile după cum se ridică pe tulpină. Pot să spun dacă or să facă multe roade sau dacă sunt din cele cu multe frunze. Dar, de obicei, eu nu plantez aşa ceva, doar roşii cu gust bun. Nu ţin neapărat să fie mari cât pumnul, ci să fie gustoase”. Roşiile lui sunt deja înalte de vreo câţiva centimetri, adică au o talie numai bună pentru această lună. După cum cresc, la trei săptămâni de la însămânţare, ele trebuie să fie repicate, adică despărţite şi răsfirate pe rânduri ca să poată să crească. Până la 31 martie, cel târziu, roşiile trebuie să aibă tulpina destul de rezistentă ca să poată fi scoase din răsadniţe şi transplantate în solariile cele mari de care legumicultorul se îngrijeşte separat. Un singur fir de roşie al său trebuie să producă, în medie, 3 kilograme de roşii. Legumicultor cu experienţă, Alexandru Zamfir spune că nu cantitatea este punctul lui de interes. O plantă poate fi făcută să rodească foarte uşor, spune el, din tăierea surplusului de frunze, adică prin copilire. Important e însă altceva, ca roşiile să fie de toate mărimile, adică şi mari şi medii, şi să aibă un gust pronunţat.

Roşiile de Poiana Mare, căutate pentru gustul special

”Roşiile de Poiana Mare sunt căutate pentru gust, nu pentru mărimea lor. La magazine poți să găseşti roşii uriaşe, dar dacă le tai o să observi că au în mijlocul lor o coroniţă verde de seminţe. Atunci poţi să ştii că au fost crescute forţat sau tratate special ca să reziste mai multe zile şi poţi să fii sigur că nu au nici un gust”. Legumicultorul din Poiana Mare merge cu roşiile, ardeiul, vinetele şi varza nu foarte departe, în piaţă la Calafat. Fiindcă are marfă de calitate nu îi este teamă că nu o s-o vândă. ”Înainte mă duceam cu ele la Timişoara, dar acum, de când s-a scumpit motorina, am renunţat. Merg la Calafat de câţiva ani şi vând bine, nu am rămas cu nimic pe stoc. Lumea nu cumpără mult, dar vrea ca roşia să aibă gustul ei, de roşie de grădină. Şi mulţi ştiu că pot să găsească aşa ceva la mine”. De departe cel mai mare interes este însă altul pentru legumicultori. Cei mai mulţi se bat ca să vină pe piaţă cu primele roşii, pe care ştiu că le vor vinde la preţ de trufandale. Preţul pe un kilogram poate să ajungă foarte sus şi, chiar şi aşa, roşiile se vând foarte bine. După ce trece acest vârf, legumicultorii se îngrijesc să alimenteze piaţa cu legume cât mai proaspete.

Valorificarea producţiei de legume rămâne, de bună seamă, principala problemă a producătorilor din Poiana Mare. Este vorba de producţia unui an întreg care începe, de regulă, cu varza, roşiile timpurii şi, apoi, castraveţii. Ceva mai târziu apar ardeiul şi vinetele. Preţurile variază în anumite luni ale anului. Se vorbeşte despre o contrabandă mare, la nivelul ţării, în domeniul comerţului cu legume. Când aceasta va fi atenuată sau curmată cu desăvârşire, producătorii autentici vor avea de câştigat. Până atunci, legumicultorii din Poiana Mare îşi văd de grijile lor. Nu puţine, şi nu uşor de dus. Şi ei nădăjduiesc, cum este şi firesc, că munca lor, neostoită, să fie răsplătită cât mai bine.

 

Marin Vintilă

Primarul Marin Vintilă:

”Ne revendicăm poziţia de comună cu cea mai mare producţie legumicolă”

Domnule primar, câşi legumicultori aveţi în comună?

E vorba de 3.000 de legumicultori, pentru că sunt 5.000 de gospodării. Nu pot să spun cu exactitate câţi legumicultori pun la solarii şi câţi la câmp deschis, dar având în vedere că dăm anual câteva mii de carnete de legumicultori, putem să spunem că la Poiana Mare avem în jur de 3.000 de legumicultori, garantat. Unii din ei se mai asociază, unul, doi şi pleacă cu maşina şi atunci solicită doar un singur carnet. Şi aici sunt nişte costuri. E vreo 400.000 lei vechi, un certificat de producător, la piaţă când merge mai dă ceva şi acolo pentru închiriatul mesei. Şi atunci se mai strâng mai mulţi şi lucrul acesta e foarte bun.

Ce puteţi să faceţi pentru ei ca să poată să-şi vândă mai bine marfa?

Ce am vrut să fac sau ce vreau… Intenţionez să pun pe tapet, anul acesta, chiar  dacă va ieşi cu scântei, o asociaţie. Şi eu mă voi implica, chiar eu, personal. Îmi aduc aminte că în urmă cu câţiva ani când s-a discutat despre Asociaţia Legumicultorilor, erau vreo 15-20 de legumicultori. Dar ştiţi cum este, mereu la noi se pune în discuţie cine să fie şeful şi nu s-a mai făcut atunci. E o problemă când trebuie să scoţi un om din producţie ca să-ţi facă proiecte, contacte cu diverse pieţe din ţară, trebuie să muncească. Adică, trebuie să-l scoţi din producţie şi trebuie să-l remunerezi. Dacă nu faci chestia asta, omul nu se interesează, pentru că el spune: „Eu trebuie să plec de acasă şi nimeni nu se interesează de marfa mea şi nu sunt plătit”.

Se caută din ce în ce mai des roşiile de Poiana Mare, au şanse să ajungă un brand în materie. Sunt interesate marile lanţuri comerciale de legumele produse în localitatea dumneavoastră?

Anul trecut, cei de la METRO au făcut o treabă bună inventând brandul „Roşii de Poiana Mare”. S-a împământenit deja tradiţia şi anul acesta va fi un an şi mai bogat şi mai de succes atât pentru legumicultorii din Poiana Mare, cât şi pentru retailul respectiv. S-a luat de către acest hipermarket foarte multă marfă din Poiana Mare, în jur de 200 de tone. Plecau şi câte două TIR-uri pe săptămână. Viitorul aşa va fi. Desigur că se impun nişte restricţii. Roşiile sunt calibrate, toate au aceeaşi dimensiune, doar cu toţii am mers la METRO şi ne-am uitat în raft unde vedem calitate. În afară de roşii se mai produc la Poiana Mare şi ardei capia, vinete, castraveţi, ardei iute. Ne revendicăm poziţia de comună cu cea mai mare producţie legumicolă. De fapt, putem să vorbim de podium şi la nivel naţional. Se mai vorbeşte de o localitate, Matca, care ne-ar concura, dar în ceea ce priveşte judeţul Dolj, suntem primii, în mod cert.

Metro este singurul doritor?

Zilele trecute a venit la Primărie conducerea executivă a unui alt lanţ de magazine, care doreşte acelaşi lucru ca şi Metro, legume româneşti de la Poiana Mare şi cred că atunci când e concurenţă e mai bine. Aşa că le voi da şi lor un spaţiu să facă un depozit. Am avut discuţii şi îi aşteptăm ca în primăvara acestui an să vină aici, la Poiana Mare şi să treacă la treabă. Sunt şi câteva litigii între retail şi legumicultori, pentru că după ce s-a făcut contractul, după ce s-a luat sămânţa de la retail, legumicultorul nu şi-a mai respectat contractul pentru că preţul pe piaţă a fost unul mai bun decât îi dădea hipermarketul respectiv. Şi omul nu este serios…Pentru că nu li s-a asigurat doar sămânţa, ci şi logistica, şi consultanţa, veneau aici specialişti periodic.

LAURA MOŢÎRLICHE, MARGA BULUGEAN şi MIRCEA CANŢĂR