Şi elevii, şi profesorii au perioadă plină în aceste luni

0
390

Este perioadă încărcată, atât pentru elevii , cât şi pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar. Sunt în desfăşurare olimpiadele şcolare la diverse discipline, foarte curând vor începe simulările la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, în luna mai se vor desfăşura şi cele pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a , iar profesorii se află în plină etapă de mobilitate. Multe dintre acestea au fost prezentate, ieri, într-o conferinţă de presă, de prof. Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean.

Elevii şi cadrele didactice sunt în plină activitate în această perioadă, olimpiadele şcolare fiind în desfăşurare , la toate disciplinele, având loc fazele locale sau judeţene. „După cum ştiţi, a început perioada olimpiadelor. Săptămânile trecute, la Suceava s-a desfăşurat faza naţională la „Ştiinţele Pământului”, unde am avut două rezultate foarte bune: locul I, obţinut de  Florian Călina, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi medalia de bronz, cucerită de  Oana Şerbana, de la Colegiul Naţional „Carol I”. La fiecare sfârşit de săptămână, vor avea loc faze locale sau judeţene la diverse materii. În acest week-end, se va desfăşura faza judeţeană la Fizică – Colegiul Tehnic Energetic, iar la Limba şi literatura română va avea loc faza locală – Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” Craiova, Liceul Tehnologic „George Bibescu” Craiova, Şcoala Gimnazială nr.1 Dăbuleni  şi Şcoala Gimnazială „Constantin Gerotă” din Calafat. În aprilie, la Craiova se va desfăşura etapa naţională la Resursele naturale şi protecţia mediului. Sperăm să avem rezultate foarte bune şi să aducem premii de la fazele naţionale. La faza judeţeană, subiectele vor fi unice, în toată ţara ”, a precizat prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean. Conform Ordinului nr.4203/30.07.2018 al ministrului educaţiei naţionale, la faza naţională se vor califica direct cei clasaţi pe primul loc la fazele judeţene, la fiecare disciplină/an de sudiu. Se vor atribui locuri suplimentare, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, conform clasamentului naţional realizat după finalizarea etapei judeţene. Astfel, vor fi 43 de locuri/an de studiu la matematică, informatică, fizică, biologie, chimie şi 23 de locuri/an de studiu la celelalte discipline. Pentru a participa la faza naţională, participanţii trebuie să obţină minimum 40% din punctajul maxim obţinut la faza judeţeană, iar dacă nici atunci nu se ocupă locurile suplimentare, acestea pot fi transferate la un alt an de studiu, în limita a 50% din locurile suplimentare, dar să nu depăşească totalul de 110 pentru ştiinţele exacte , respectiv 85 pentru celelalte.

Elevii încep simulările, cadrele didactice îşi completează norma didactică

În foarte scurt timp, vor începe simulările pentru Evaluarea Naţională, unde, pentru prima dată vor participa şi elevii de clasa a VII-a. „Doamna ministru Ecaterina Andronescu  a precizat că, în luna martie vor avea loc simulările. La cei de gimnaziu, pe 11 martie va fi proba scrisă la Limba română, pe 12 martie la Matematică, iar pe 22 vor fi afişate rezultatele. Pentru Bacalaureat, pe 18 martie se va desfăşura simularea la Limba română, pe 20 la materia obligatorie a profilului, pe 21 la proba la alegere, doar pentru cei din anul terminal de liceu iar pe 29 martie vor fi făcute cunoscute rezultatele. Subiectele vor fi din materiile parcurse până acum. De asemenea, doamna ministru a specificat că este gata proiectul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, nefiind modificări majore în metodologie, prima etapă desfăşurându-se între 4 – 22 martie, cea de-a doua în perioada 2 – 8 aprilie”, a mai spus Monica Sună. Aceasta a vorbit şi despre mobilitatea cadrelor didactice, „pe 26 februarie fiind afişate lista tuturor catedrelor complete sau rezervate, iar pe 27 – 28 februarie vor fi depuse cereri, de către cadrele didactice, pentru completarea normei, în perioada 28 februarie – 5 martie urmând să aibă loc inspecţii la clase sau susţinerea probelor practice  pentru cei care solicită completarea, pe 7 martie urmând să fie afişată lista finală.”