„Piaţa de Crăciun” la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”

0
415

La Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova a avut loc prima ediţie a „Pieţei de Crăciun”. «În sprijinul activităţilor de acest gen, acela de a-i învăţa pe elevi că, pentru a obţine ceva în viaţă, trebuie să depui efort. Au fost comercializate decoraţiuni de Crăciun şi prăjituri de sezon realizate de elevi şi părinţii lor. Curtea instituţiei noastre a fost plină, iar produsele s-au vândut foarte repede. Cu banii obţinuţi, copiii şi părinţiilor vor să schimbe uşile de la cabinele grupurilor sanitare. La ultima acţiune, în această toamnă, elevii şi Asociaţia de Părinţi „Mihai Bravul” au achiziţionat, pentru fiecare clasă, o pânză de 30×20 cm pentru un tablou pe care l-au realizat şi apoi l-au licitat şi au inaugurat două fântâniţe în curtea şcolii. Acum, fiecare copil a primit, în cadrul unei vizite surprize a lui Moş Crăciun, un săculeţ magic cu daruri, între care şi o brăţară de identificare ca membru al „Şcolii Gimnaziale Mihai Viteazul” şi un moşuleţ de ciocolată. Ideea este salutară şi inovatoare, fiind îmbrăţişată cu plăcere de către copii», a precizat prof. Alexandrina Năstase, director al Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul”.