Pieţele, modernizate printr-un împrumut bancar

1
321

Pieţele din Craioviţa Nouă şi Valea Roşie vor fi dotate cu instalaţii de climatizare pentru a face faţă temperaturilor ridicate din timpul verii. Alte două pieţe, cele din Brazda lui Novac şi zona Gării, vor fi închise perimetral astfel încât clienţii să poată să-şi protejeze mai bine marfa. Toate aceste lucrări se intenţionează să se facă dintr-un împrumut bancar pe care administraţia se gândeşte să-l pregătească de anul acesta.

Deocamdată, planul este doar pe hârtie şi este nevoie ca aleşii locali să-şi dea mai întâi acordul pentru contractarea acestui credit bancar. Potrivit conducerii Pieţelor, ar fi nevoie de 800.000 de lei, bani pe care administraţia îşi propune să-i ramburseze într-o perioadă de timp nu foarte îndelungată. Directorul SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, Claudiu Neagoe, susţine că s-a gândit la această sumă întrucât rata lunară ar fi de aproximativ 15.000 lei, o cifră pe care societatea o poate susţine fără să afecteze alte cheltuieli sau activitatea curentă. „Ideea de împrumut a venit mai demult, undeva în anul trecut. Atunci, nu sunt singur dacă societatea îndeplinea toate criteriile pe care le impun băncile ca să poată să acceseze împrumut, pe de o parte. Pe de altă parte, nu ştiu dacă împrumutul putea să fie luat, adică să poată societatea să îl achite, pentru că nu se stabilizase din punct de vedere economic. În momentul de faţă, se poate face un împrumut, se poate achita şi se poate susţine şi rata respectivă. Ne-am gândit la suma de 800.000 de lei, ca să putem să plătim o rată lunară de aproximativ 15.000 de lei, sumă pe care am putea să ne-o permitem fără să-i afectăm nici pe angajaţi, salariile lor, nici situaţia economică a societăţii”, a menţionat Claudiu Neagoe.

Creditul va fi solicitat în anul viitor

Deşi ideea modernizării pieţelor cu ajutorul acestui credit este deja conturată, administraţia nu a demarat încă formalităţile de contractare. Directorul Claudiu Neagoe a explicat că intenţia va necesita un timp până va fi pusă în practică întrucât este nevoie să se întocmească mai întâi documentaţiile tehnice pentru fiecare lucrare în parte. „Momentan, încercăm să facem o recalculaţie a bugetului. În acest sens, am solicitat Consiliului Local, pentru şedinţa de la sfârşitul lunii, o rectificare bugetară care constă în următoarele: vrem să punem pe lista de investiţii obiectivele pe care ni le-am propus să le realizăm pentru anul viitor, care reprezintă realizarea studiilor de fezabilitate, proiecte tehnice şi detalii de execuţie pentru acestea”. Potrivit directorului Pieţelor, şi anul acesta administraţia a avut o situaţie financiară pe plus, dar prioritară a fost achitarea datoriilor din trecut. „Mai întâi trebuia să eliminăm problemele din trecut, de aceea nu am putut să venim cu investiţii. În această privinţă este mai greu, având în vedere că ne autofinanţăm şi dăm bani cam peste tot. Dar putem lua şi împrumutul. În momentul de faţă, facem o socoteală să vedem, pe lângă împrumutul respectiv, cam câţi bani am câştiga la anul şi ce ne propunem să facem pentru această perioadă”.

Patru pieţe vor fi modernizate

Cert este că banii contractaţi ar aduce schimbări în mai multe pieţe din Craiova. Pe lista de investiţii, administraţia a trecut pieţele din Craioviţa Nouă şi Valea Roşie. În ambele va fi montat câte un sistem de climatizare, pe bază de vapori, aşa cum există unul în Piaţa Centrală. În spaţiul agroalimentar din Valea Roşie nu a existat niciodată o instalaţie pentru reglarea temperaturii, comercianţii plângându-se mai mereu că li se alterează o parte din marfă din cauza căldurii. De cealaltă parte, piaţa Big din Craioviţa Nouă are la activ o istorie mai bogată în această privinţă. Cu câţiva ani în urmă, această piaţă a luat foc, incendiul pornind de la sectorul magazinelor alimentare şi fiind potenţat apoi de materialul din care era construit acoperişul la acea vreme. Când s-a refăcut piaţa, autorităţile au montat şi o instalaţie de climatizare. A fost prima dotare de aceste gen în domeniul pieţelor, dar se pare că nici de această dată lucrarea nu a fost cu noroc. Deşi a fost destul de costisitoare la vremea respectivă, ea este aproape ineficientă, temperatura în piaţă fiind cu greu suportabilă acum. În plus, administraţia Pieţelor spune că nu se rentează să mai fie folosită pentru că sistemul consumă o mare cantitate de energie electrică.

Alte două pieţe care se află în atenţia SC Pieţe şi Târguri SRL Craiova sunt cele din Brazda lui Novac şi zona Gării. Deşi s-a vorbit în mai multe rânduri despre o asemenea dotare, nici una dintre ele nu beneficiază de împrejmuire perimetrală, administraţia plănuindu-şi abia acum să le amenajeze corespunzător şi pe acestea.

1 COMENTARIU

  1. credca d-l nea =goe trebuia sa se gideasca cavem cele mai urite piete si sa faca imprumutul acuma nu la anul si astfel sar inceapa si cu piata din brazda care este nefunctionala [ am sa vaspun ca in aceasta piata sa construit o baraca ff mare si este nefunctionala care a costat primaria 4 mild lei unde sa construit aceasta baraca au fost scosi 5 arbori dafini asa se intimpla cin se judeca cu popoul apar monstri si nimeni nu este vinovat

Comments are closed.