Sentinţă definitivă pentru şoferul care a târât cu maşina un poliţist local prin centrul Craiovei

0
429

politistŞoferul doljean, din comuna Vârvoru de Jos, care a vrut să scape de un agent al Poliţiei Locale Craiova, aşa că l-a târât zeci de metri, prin centrul Craiovei, a fost condamnat definitiv. Doljeanul, care se afla în perioada termenului de încercare după o condamnare cu suspendare pentru ucidere din culpă în momentul comiterii ultrajului, a primit, pe 16 noiembrie, anul trecut, o pedeapsă totală de 2 ani închisoare cu executare la Judecătoria Craiova, iar miercuri, 20 noiembrie a.c., Curtea de Apel Craiova i-a respins apelul ca tardiv declarat.

Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au respins, miercuri, 20 septembrie a.c., apelul declarat de Daniel Bancău împotriva sentinţei din 16 noiembrie 2016 a Judecătoriei Craiova prin care a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru ultraj asupra unui poliţist local: „Respinge, ca tardiv formulat apelul inculpatului. Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul avocatului desemnat din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.09.2017”, se arată în hotărârea instanţei.

Reamintim că fapta s-a petrecut marţi, 19 iulie 2016, în jurul orei 12.00, în Craiova, pe strada „A.I. Cuza”, în zona Universităţii. Agentul Poliţiei Locale Craiova Ionel Broboană, în vârstă de 47 de ani, a observat un autoturism Audi cu numere de Braşov, care staţiona în zona de acţiune a indicatorului „Oprirea Interzisă”. Bărbatul spune că i-a cerut şoferului să plece, însă acesta a refuzat şi a intrat într-un magazin. L-a aşteptat până a ieşit şi i-a cerut actele. Şoferul s-a urcat în autoturism părând că ar vrea să se conformeze şi să-i dea actele, portiera lui a rămas deschisă, iar agentul ţinea de ea. Numai că, brusc, şoferul a pornit maşina, a demarat în trombă, agentul rămânând agăţat de portieră. A fost târât câteva zeci de metri, iar la un moment dat şoferul fugar a oprit maşina, poliţistul local s-a desprins, iar bărbatul a închis portiera şi şi-a continuat drumul. Ionel Broboană a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a primit îngrijiri medicale, apoi s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală Craiova, unde i s-a emis certificat medico-legal din care rezultă că are nevoie de 6-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite. Cât despre şofer, acesta a fost prins la scurt timp de poliţiştii Biroului Rutier Craiova, alertaţi de colegii lui Ionel Broboană. A fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre Daniel Bancău, în vârstă de 36 ani, din comuna doljeană Vârvoru de Jos. Acesta a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost audiat, procurorul de caz dispunând reţinerea sa pe 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de ultraj, pe 20 iulie fiind arestat preventiv.

Bărbatul avea antecedente, în martie 2011 fiind condamnat de judecătorii Tribunalului Dolj la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, astfel că infracţiunea de ultraj a fost comisă în perioada termenului de încercare.

Pe 28 iulie 2016 s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care Daniel Bancău a fost trimis în judecată pentru ultraj, iar pe 16 noiembrie 2016, magistraţii Judecătoriei Craiova au pronunţat sentinţa pe fond. Inculpatul a recunoscut totul şi a fost condamnat pentru ultraj la 1 an şi 6 luni închisoare, dar judecătorii craioveni au decis să-i revoce suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 6 luni primită pentru ucidere din culpă, cele două fiind contopite şi sporite cu o treime, astfel că Bancău a primit o pedeapsă totală de 2 ani închisoare cu executare. În plus, inculpatul trebuie să-i achite poliţistului local 20.000 lei daune morale.