Avertisment din partea DSP Dolj: Trichineloza, un pericol în perioada sărbătorilor

0
283

Trichineloza se transmite prin carnea de porc infestată şi poate provoca chiar decesul în situaţia în care infecţia este una gravă. De aceea, dacă porcul este sacrificat în propria gospodărie, nu trebuie consumat nimic, nici măcar şorici, până nu se face testul în cabinetele medicilor veterinari. Specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, dar şi reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare avertizează, în această perioadă, asupra pericolului pe care trichineloza îl reprezintă. Fără a fi verificată în prealabil carnea infestată cu paraziţi poate pune în pericol sănătatea celor care o consumă.

Autorităţile sanitare le atrag atenţia craiovenilor să achiziţioneze carnea de porc numai din locuri special amenajate şi verificate. Persoanele care sacrifică animalele în gospodăriile proprii, trebuie în mod obligatoriu să meargă la cel mai apropiat cabinet veterinar în care se poate face testul trichineloscopic. Foarte important de menţionat, chiar dacă este preparată termic foarte bine, adică fiartă sau bine prăjită, pericolul apariţiei trichinelozei nu este înlăturat. De obicei, simptomele infestării apar la 14-21 de zile de la consumul cărnii.

De cele mai multe ori, boala apare la om, în urma ingestiei produselor din  carne de porc infestată.  Deşi bovinele (fiind ierbivore) nu sunt în mod normal gazde pentru Trichinella, şi carnea de vită a fost implicată în apariţia unor epidemii, când a fost contaminată sau amestecată cu carne de porc infestată.

Semnele bolii diferă de la o săptămână la alta

Simptomele clinice ale trichinelozei apar atât la adulţi, cât şi la copii, din cauza valurilor succesive de invazie intestinală a parazitului, migrării larvare şi închistării musculare. Aceste manifestari sunt în funcţie de cantitatea de larve ingerate, dar şi de rezistenţa şi reactivitatea alergică a organismului.

Majoritatea infecţiilor uşoare (sub 10 larve pe gramul de masă musculară) sunt asimptomatice, în timp ce infecţiile grave (peste 50 de larve pe gram) pot pune viaţa în pericol. Invazia intestinului de către un număr mare de paraziţi provoacă, ocazional, diaree, în timpul primei săptămâni de infecţie. Durerea abdominală, constipaţia, greaţa şi vărsăturile pot fi, de asemenea, accentuate.

Simptomele cauzate de migrarea larvară şi invazia musculară încep să apară în a doua săptămână dupa infecţie. Larvele de Trichinella care migrează, provoacă o reacţie marcată de hipersensibilitate locală şi sistemică, cu febră ridicată, dureri de cap, ameţeli, astenie, dureri în masele musculare, dificultate în mers, în masicaţie, în înghiţire, la respiraţie. Caracteristice sunt umflarea feţei şi în jurul ochilor, dar şi erupţiile urticariene.

Câteodată sunt prezente cefalea, tusea, respiraţia dificilă sau disfagia. Foarte rar, apar  encefalita sau pneumonia –acestea fiind, cauza cea mai frecventă a decesului în trichineloză.

Bolnavii sunt internaţi numai în cazul unor simptome severe

Tratamentul este recomandat numai de medicul de familie sau de specialist. Din fericire, pacienţii cu infecţii mai uşoare se însănătoşesc doar prin repaus la pat, alimentaţie uşoară în care predomină consumul de legume şi fructe, aport suficient de lichide, uneori apelând la medicamente care scad febra şi care combat durerea. În cazul unor simptome severe, bolnavii se internează în spital unde se va completa tratamentul.

Potrivit specialiştilor din cadrul DSP Dolj, printre măsurile de prevenire se numără evitarea consumului de carne şi produse de carne crudă (afumături, salamuri) obţinute din sacrificări necontrolate sanitar-veterinar. Creşterea animalelor trebuie să fie făcută în condiţii igienice, în ferme şi gospodării, prin deratizări sistematice, strângerea şi incinerarea tuturor cadavrelor de şobolani. Este necesară amenajarea şi salubrizarea locurilor de depozitare a gunoaielor menajere. Este obligatorie efectuarea examenului trichineloscopic al cărnii din gospodăria proprie sau, dacă nu este cumpărată din locuri special amenajate şi verificată. Acest examen se poate face la orice dispensar veterinar, iar rezultatul se dă imediat.

Foarte important este ca înainte de cosumarea cărnii de porc, să fie avut în vedere de unde este cumpărată aceasta, să aibă avizul medicului veterinar, iar în cazul copiilor mici, chiar dacă este o carne sănătoasă, să fie consumată în cantitati mici, şi foarte bine prelucrată termic.