Concert pentru trombon-bas şi orchestră, în primă audiţie la Craiova, cu solistul spaniol Hector Prieto-Sanchez

0
595

filarmonica afis„Friendship Season – It never gets old”„Stagiunea Prieteniei” organizată de Filarmonica „Oltenia” între 14 octombrie 2016 şi 16 iunie 2017, îl aduce la Craiova, în concertul de mâine-seară, pe Hector Prieto-Sanchez (trombon, bas). Solistul spaniol va cânta, în primă audiţie şi în compania Orchestrei Simfonice a instituţiei, condusă de Marius Hristescu, Concertul pentru trombon-bas şi orchestră de Lucian Beschiu. Programul mai cuprinde „Izbuc” (tarantella) din Suita simfonică „Prin Munţii Apuseni” de Marţian Negrea şi selecţiuni din Suitele „Tricornul” şi „Amorul vrăjitor” de Manuel de Falla. Concertul începe, ca de obicei, la ora 19.00, iar biletele au preţurile de 30 lei, 20 lei (pensionari) şi 15 lei (elevi, studenţi). Cu cei doi muzicieni publicul craiovean se poate întâlni astăzi, de la ora 18.00, în Sala „Filip Lazăr” a Filarmonicii „Oltenia”, în cadrul Întâlnirilor „AmiTEA” avându-i ca moderatori pe muzicologul Constantin Secară şi Ramona Bădescu, PR al instituţiei-gazdă.

Filarmonica Marius HristescuMarius Hristescu (n. 29 septembrie 1975, Craiova) are pregătire muzicală la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde a studiat, în paralel, trei secţii: Compoziţie, Dirijat Cor Academic şi Dirijat Orchestră, fiind discipol al maeştrilor Ştefan Niculescu (compoziţie), Dan Buciu (armonie), Dinu Ciocan (contrapunct), Valentin Gruescu (dirijat cor academic), Ludovic Bács şi Petru Andriesei (dirijat orchestră). În anul 2000 a absolvit masterul în Stil şi Limbaj Compoziţional, la clasa Ştefan Niculescu. Repertoriul abordat în concertele simfonice cuprinde o paletă stilistică diversificată – lucrări pornind de la perioada preclasică (Bach, Haendel, Gluck, Pergolesi), ajungând la cea clasică şi romantică, (Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, Mendelssohn-Bartholdy, Ceaikovsky, Glazunov, Grieg), continuând cu Fauré, Chausson, Ravel, Vieuxtemps, Elgar, Orff, Enescu sau Milhaud.

Filarmonica Hector Prieto-SanchezHector Prieto-Sanchez este licenţiat al Conservatorului Superior de Muzică din Salamanca (clasa prof. Rubén Prades, fost şef partida de trombon în Orchestra Naţională a Spaniei), absolvind cu Premiul de Onoare. În 2007 şi-a continuat studiile pentru o perioadă de doi ani la Conservatorul din Amsterdam (Olanda), cu Raymond Munnecom (solist instrumentist trombon bas la Royal Concertgebouw Orchestra). Ulterior a obţinut o Bursă Fulbright de studiu în SUA, la Universitatea DePaul (Chicago, Illinois) şi la Conservatorul de Muzică din San Francisco. A fost profesor la Școala de Muzică din Aranda de Duero (2010), Conservatorio Profesional de Almendralejo (2012), precum şi profesor vizitator la Conservatoarele din Burgos şi Salamanca. Din 2010 studiază sub îndrumarea lui Konrad von Abel (fost asistent al lui Sergiu Celibidache la Munchen Philarmoniker) dirijatul de orchestră şi muzica de cameră, din perspectiva abordării fenomenologice. În prezent îşi desfăşoară activitatea ca interpret la trombone bas în Orquesta Sinfonica de Navarra (Pamplona).

***

Compozitorul Lucian Beschiu a studiat dirijatul simfonic în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cu Cristian Brâncuşi (2005-2009) şi Horia Andreescu (2009-2011). La aceeaşi universitate a obţinut titlul de doctor în muzică în 2016, cu cercetarea „Redarea muzicală – o abordare fenomenologică”. Chiar dacă până recent compoziţia nu a fost o preocupare primară, Lucian Beschiu a avut un interes constant în dezvoltarea acestei laturi, pornind de la compoziţia corală.

Cât priveşte Concertul Spaniol pentru trombon bas şi orchestră, a fost scris „la cererea unui apropiat prieten, bas-trombonistul spaniol Hector Prieto Sanchez”, afirmă compozitorul. „În propria creaţie, concertul este o primă încercare în mai multe direcţii: prima lucrare mai extinsă ca dimensiune, prima lucrare pentru solist şi prima lucrare pentru orchestră mare. În compunerea ei se urmăreşte realizarea unei coeziuni în primul rând muzicale – aşadar independentă de asociaţii narative. În acest sens, se bazează pe tradiţia concertului clasic, format din trei părţi: prima în formă de sonată, a doua în formă de lied şi a treia în formă de rondo”, explică muzicianul.