Cum au sărbătorit Francofonia elevii de la „Voltaire”

0
875

Elevii de la Liceul „Voltaire”, cel mai tânăr din Craiova, au marcat, ieri, Zilele Francofoniei. Cum era şi firesc pentru o şcoală cu predare în limba franceză, tot programul artistic a fost prezentat în limba lui Voltaire, iar elevii aflaţi pe scenă au îmbrăcat, simbolic, cele trei culori ale Franţei – albastru, alb şi roşu. Din public, s-a simţit entuziasmul şi exuberanţa tinerilor care învaţă la „Voltaire”, deosebit de talentaţi, şi puternica legătură care s-a sudat, în numai doi de existenţă, între aceştia şi profesorii lor.

spectacol (1)„Zilele Francofoniei” au sunat parcă altfel, ieri, când elevii care învaţă la Liceul „Voltaire” au urcat pe scenă pentru a sărbători limba şi cultura franceză. În Aula Facultăţii de Mecanică, gazda acestei sărbători a francofoniei, atmosfera de spectacol a fost completată şi cu sentimentul plăcut al relaţiei de apropriere şi susţinere care funcţionează atât de bine între elevii de la cel mai tânăr liceu din Craiova şi profesorii lor. «Sunteţi alături de noi, în această zi minunată, pentru a sărbători Săptămâna Francofoniei, alături de alte 270 milioane de francofoni din lumea întreagă. Avem  deosebita plăcere de a vă oferi un spectacol, un regal de dans şi de muzică, pregătit cu atâta suflet, cu atâtea pasiune şi dăruire de minunaţii noştri copii care fac parte din această familie „Voltaire”. Țin să le mulţumesc onoraţilor noştri invitaţi pentru că ne sunt alături», a spus, în deschiderea spectacolului, profesorul Dorina Popi, directorul Liceului „Voltaire”, care a şi pregătit acest minunat spectacol.

Prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu: „Am emoţii de 270 milioane de ori”

spectacol (3)În aplauzele elevilor, care, pe lângă frumuseţea vârstei lor, au afişat şi multă energie şi implicare, oaspeţii de onoare, cadre universitare distinse, dar şi un reprezentat al Ambasadei Franţei în România, i-au felicitat pe olimpicii liceului, ca şi pe toţi cei care studiază acolo, împreună cu profesorii care îi pregătesc. «Trebuie să vă mărturisesc că am de 270 de milioane de ori emoţii pentru că suntem în Săptămâna Francofoniei, pentru că eu sunt profesor de franceză, pentru că eu cred în limba franceză. Și pentru că am crezut în limba franceză, eu cred cu tărie în Liceul „Voltaire”. Și vă vorbesc din două perspective, cea de profesor de franceză, care este cea oficială, dar şi perspectiva strict personală, de naşă la Liceul „Voltaire”, pentru că eu i-am dat numele. Vă felicit pentru calificarea la Olimpiada Naţională de Limba Franceză şi mulţumesc din suflet profesorilor care fac tot ce se poate ca să vă transforme în liceul de frunte al acestei regiuni. Când vom împlini 4 ani, sunt convinsă că vom putea spune, cu multă mândrie şi deloc falsă modestie, că vom fi pe primul loc în ceea ce înseamnă competiţia liceelor, nu numai la nivel local, ci şi naţional», a fost mesajul prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu, directorul Școlii Doctorale „Alexandru Piru” din Craiova.

Conf. dr. Anca Păunescu a transmis un mesaj din partea rectorului Universităţii din Craiova, Cezar Spânu, apoi le-a adresat cuvinte emoţionante şi din partea sa. „Vă spun doar atât: visul din 2015 devine, din ce în ce mai mult, o mare şi frumoasă realitate. Vă iubesc, vă stimez, ştiţi cu toţii că sunteţi copii mei. Iar distinşilor mei colegi le spun că, indiferent de vreme şi vremuri, umărul pe care veţi plânge sau vă veţi bucura este aici!”.

Cel mai proaspăt rezultat: calificarea la Olimpiada Naţională

spectacol (4)Elevii care s-au calificat la faza naţională a Olimpiadei Naţionale de Limba Franceză au fost invitaţi apoi pe scenă, unul câte unul, fiindu-le răsplătită performanţa cu câte un rucsac plin de cărţi. „Sunt mândră să fiu astăzi alături de cel mai mic copil al nostru, al învăţământului doljean, Liceul Voltaire. Am fost şi sunt o susţinătoare a dumneavoastră şi astăzi, când sărbătoriţi aşa de frumos Zilele Francofoniei, nu puteam să lipsesc. Vă felicit pentru rezultatul frumos pe care l-aţi obţinut în acest week-end, calificarea la faza naţională a olimpiadei de limba franceză. Vă urez succes în continuare şi vă asigur de tot sprijinul meu şi al Inspectoratul Școlar Judeţean Dolj”, le-a spus elevilor Geanina Ivaşcu, inspector şcolar adjunct în cadrul ISJ Dolj. La festivităţi a fost prezent şi viceprimarul Craiovei, Adrian Cosman, care s-a întreţinut, în limba franceză, cu reprezentantul Ambasadei Franţei şi a vizionat întreg spectacolul elevilor.

Un spectacol mai… altfel

spectacolPregătit cu implicarea totală a elevilor şi profesorilor, spectacolul de cântece, mici scenete şi dansuri, a fost nu numai o „carte de vizită” a unui liceu cu predare în limba franceză, ci s-a transformat într-un performance, cu toate ingredientele de rigoare, pe care tinerii l-au oferit invitaţilor, dar şi colegilor lor, care i-au susţinut şi aplaudat îndelung după fiecare reprezentaţie. S-au cântat cântece în limba franceză, unele clasice, dar şi unele moderne din repertoriul artistului belgian Stromae. Doi fraţi de culoare au prezentat împreună o melodie, impresionând atât vocea deosebită a interpretei, cât şi talentul de chitarist al tânărului. Un dans individual, oferit de eleva olimpică Adela Grecu, a amuţit sala, fiind apoi răsplătit cu o mulţime de aplauze. Plin de culoare şi energie, spectacolul s-a încheiat cu o bucăţică de teatru, elevii interpretând admirabil primul act din piesa „Romeo şi Julieta”.