ONU denunţă o „tentativă de genocid” a grupării Statul Islamic asupra comunităţii yazidi din Irak

0
270

Minoritatea yazidi din Irak este victima unei „tentative de genocid” din partea jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI), a apreciat un oficial de rang înalt ONU în domeniul drepturilor omului, după ce s-a întors dintr-o vizită în nordul Irakului. „Elemente arată în mod clar o tentativă de comitere a unui genocid”, a declarat adjunctul secretarului general al ONU, Ivan Simonovici, care s-a întâlnit timp de o săptămână cu reprezentanţi şi refugiaţi la Erbil, Bagdad şi Dahuk. Atrocităţile comise de către combatanţi SI în ultimele patru luni pot fi considerate crime de război şi crime împotriva umanităţii, a adăugat Simonovici, în faţa presei, la sediul ONU din New York. În cazul membrilor comunităţii yazidi, crimele ar putea fi considerate o tentativă de genocid deoarece există probe ale unei voinţe de a-i extermina în cazul în care refuză să se convertească, în opinia sa. Zeci de mii de etnici yazidi au fugit din nordul Irakului, temându-se că vor fi ucişi, după ce au fost persecutaţi pentru credinţa lor religioasă. Jihadiştii din cadrul SI au revendicat, într-un număr recent al revistei lor „Dabiq”, vânzarea unor femei şi copii yazidi ca sclavi şi au afirmat că această minoritate a fost aleasă din cauza obiceiurilor ei unice. O minoritate kurdofonă din Irak, foarte închisă şi vulnerabilă, comunitatea yazidi este adepta unei credinţe de origine în parte zoroastriană, considerată de către jihadişti ca „adoratoare a diavolului”. Ivan Simonovici a putut să asculte aproximativ 30 de etnici yazidi care i-au vorbit despre experienţele lor dureroase, inclusiv despre execuţia unui grup de etnici yazidi care se adunase într-o şcoală şi care refuza să se convertească. Mii de etnici yazidi s-au retras în munţi, în apropiere de Sinjar, bastionul lor, timp de mai multe zile, în august, în timp ce alţii erau masacraţi, iar soarta a sute de femei şi copii devenea nesigură.

Pentru a lupta împotriva organizaţiei teroriste Statul Islamic în Irak şi Siria, Statele Unite ale Americii şi ţările membre ale coaliţiei au cheltuit până în prezent 424 milioane de dolari, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, amiralul John Kirby, informa ieri RIA Novosti. „Am cheltuit circa 424 milioane de dolari de la începutul operaţiunii lansate pe 8 august”, a afirmat Kirby. Astfel, a precizat el, costul operaţiunii se ridică la 7,6 milioane de dolari pe zi. SUA şi aliaţii săi au lansat în total peste 300 de raiduri aeriene împotriva jihadiştilor SI, dintre care peste 230 în Irak şi 76 în Siria.