Centrul Craiovei, închis sâmbătă dimineața

0
323

Astăzi, sâmbătă, între orele 9.00 și 12.00, circulația rutieră este închisă în centrul Craiovei, mai exact pe străzile „Popa Șapcă”, „A.I. Cuza” – între intersecția cu strada „Unirii” și strada „Arieș”; strada „Theodor Aman” – între intersecția cu strada „Olteț” și strada „A.I. Cuza” și strada „Unirii” – între intersecția cu strada „Mihai Viteazul” și strada „A.I. Cuza”. Restricția este temporară, în acest interval urmând să se desfășoare manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. „În situația în care autovehicule staționate în parcările amenajate pe strada „A.I. Cuza” obstrucționează buna desfășurare a manifestărilor, aceste autovehicule vor fi ridicate și relocate pe amplasamente din zone aflate în imediata apropiere”, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei Craiova.