Franţa: Fostul selecţioner, Henri Michel, a decedat

0
323

Figură emblematică a fotbalului francez, selecţioner al reprezentativei Franţei la CM 1996 din Mexic, ajunsă până în semifinalele competiţiei (după ce a eliminat Brazilia într-o partidă istorică), Henri Michel a decedat la vârsta de 70 de ani, anunţă Sindicatul fotbaliştilor profesionişti (UNFP). Legendă a FC Nantes, club la care a evoluat între 1966-1982, câştigând trei titluri (1973, 1977, 1980) şi o Cupă a Franţei (1979), Henri Michel a disputat 58 de partide la echipa naţională, între 1967 şi 1980, participând ca jucător la CM din 1978 (Argentina). A câştigat titlul olimpic, ca selecţioner, la Los Angeles (1984). Henri Michel i-a succedat lui Michel Hidalgo la conducerea reprezentativei de fotbal a Franţei, unde a rămas până în 1988, când a fost înlocuit de Michel Platini. A calificat patru echipe reprezentative diferite în faze finale ale Cupei Mondiale: echipa Franţei – în 1986, Camerunul – în 1994, Marocul – în 1998 şi Coasta de Fildeş – în 2006.