Ziua cărţii şi a bibliotecii sărbătorită de elevi craioveni la Biblioteca Franceză Omnia

0
800

Ieri , 23 aprilie a.c, la Biblioteca Franceză Omnia, zeci de elevi de la licee importante din Craiova au celebrat, într-o atmosferă convivială,  cartea și mesagerii instituției sale: bibliotecarii. Parteneri în derularea acestei activităţi au fost :A.R.P.F Dolj, ISJ Dolj şi Universitatea din Craiova. Din iubirea pentru carte a izvorât Ziua Internațională a Cărții. Profitând de contextul favorabil, organizatorii au înmânat diplomele elevilor premianţi la Concursul Judeţean „Fête de la lecture”.

Liceul Traian Vuia și Liceul Teologic Adventist au organizat, împreună cu bibblioteca numită, gazdă primitoare și darnică, un program artistic bogat cu ocazia  dublei sărbători, însoțit de intervenții care au evidențiat importanța zilei.

După cuvântul de deschidere  al coordonatorul filialei –prof. Doina Ghiță, prof. bibliotecar -Cornelia Constantin a prezentat într-o maniera atractivă și deosebit de interesantă  cele mai impresionante 10 biblioteci  din lume, între care Biblioteca Universităţii „Gheorghe Asachi” din Iași, ocupantă a locului 5 al numitei ierarhii.

Prof.Dana Militaru, coordonator al evenimentului, le-a vorbit elevilor despre funcția cărții în istorie, identificând doua tipuri de intrebări dezvoltate de cartea cărților,  Biblia: intrebări despre Dumnezeu si intrebări despre lume. Cea dintâi va fi urmărită în interiorul bisericii, cea de-a doua va lua forma literaturii secularizate, laice, în fapt o varietate imensă de literaturi care au explorat continuu ființa umană.

Dimensiunea internațională a acestei zile a fost sugerată prin promovarea celor trei limbi romanice învățate de elevii noștri: franceza, italiana, spaniola. S-a vorbit frumos în aceste limbi și s-au transmis îndemnuri la lectură,  s-a cântat , s-a doinit, s-a interpretat la diferite instrumente.

A doinit eleva Simona Ghițoi de la Liceul Traian Vuia și a cântat în franceză Daiana Botea, de la Liceul Voltaire. Au interpretat la flaut, vioară și fluier elevii Loghin Alessia, Păcescu Philip, Ciochindel William și Brânzan Sabina, de la Liceul Teologic Adventist.Un dialog interesant pe tema cărții s-a desfășurat între elevi de la Colegiul Național Frații Buzești și prof.Adriana Buzatu, profesorul acestora.

Prof.Carmen Făgețeanu, coordonator din partea Liceului Teologic Adventist, a adresat mulțumiri călduroase gazdelor evenimentului şi a îndemnat elevii la lectură în limba lui Dante.