Cursuri de calificare în meseria de ţesător – restaurator de covoare, pentru şomerii de la sate

0
416

Începând de ieri, oltenii din mediul rural, din judeţele Dolj şi Olt, se pot înscrie la cursurile gratuite de calificare în domeniul ţesătoriei tradiţionale, care se vor desfăşura din acest an la Primăria Comunei Grădinari, judeţul Olt. Cursurile se desfăşoară în cadrul proiectului “RESTAURO – Specializare în arta ţesătoriei tradiţionale”, derulat de către Fundaţia “Cuvântul care zideşte”, a Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu Asociaţia pentru Formare Profesională a Adulţilor. Astfel, orice persoană din mediul rural al celor două judeţe se poate înscrie pentru aceste cursuri care se vor desfăşura în două etape a câte şase luni. Prima serie va începe în luna octombrie şi va încheia în luna martie 2012, iar a doua etapă va debuta în luna aprilie a anului viitor şi se va finaliza în luna septembrie”, a precizat Mariana Pasmangia, manager de proiect.  Proiectul prevede ca un număr de 60 de şomeri de la sate să se înscrie la aceste cursuri, la finalul cărora vor primi un certificate de calificare cu care se pot angaja în acest domeniu. “Pentru a putea urma aceste cursuri, doritorii trebuie să fie persoane inactive pe piata muncii, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sau şomeri, care nu deţin competenţe în meseria tradiţională de ţesător – restaurator covoare şi care, în urma formarii, vor dobândi specializare specifică prin participarea la cursuri autorizate în meseria de ţesător – restaurator covoare, beneficiind totodată si de servicii de consiliere şi asistenţă pentru începerea unei activităţi în domeniu”, a adăugat Mariana Pasmangia, managerul proiectului. Reprezentanţi ai autorităţilor locale din judetele Dolj si Olt, prezenţi astăzi la lansarea proiectului, au spus că deja sunt solicitări în acest sens. “Există interes mai ales din partea tinerilor, proiectul având o abordare inedită deoarece vizează şi apectul de restaurare al covoarelor olteneşti, nu numai produsul nou. Dat fiind că, în mediul rural, activitatea de bază este în prezent agricultura, acest proiect vine cu o alternativă, întinde o mână de ajutor celor care doresc să fie calificaţi şi în meserii non-agricole cum este, în cazul de faţă, ţesător – restaurator ”, a declarat Viorel Lungu, viceprimarul comunei Grădinari.

Înscrierile în Dolj se fac la Arhiepiscopia Craiovei

Înscrierile pentru aceste cursuri se pot face, începând de mâine, între orele 9.00 – 16.00, la sediul Fundaţiei “Cuvântul care zideşte”, situat în incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, strada “Mitropolit Firmilian” nr. 3 sau la Primăria din comuna Grădinari, judeţul Olt. Actele necesare pentru dosar sunt: copie de pe actul de identitate, o cerere-tip, o copie de pe ultimul act de studiu şi o copie de pe un act de şomaj sau o adeverinţă eliberată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care să ateste că persoana în cauză nu are un loc de muncă. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Valoarea nerambursabilă a proiectului este de aproximativ 2.120.000 de lei, din care 42.606 lei reprezintă contributia Fundaţiei “Cuvântul care Zideşte”