Craiova dă plusvaloare patrimoniului național

0
336

La scurt timp după Zilele Europene ale Patrimoniului – celebrate week-end-ul trecut și având ca temă în România „Renașterea patrimoniului cultural” –, Craiova repune în discuție importanța restaurării și conservării valorilor culturale pe care le avem. O face printr-o nouă ediție a Salonului Național de Restaurare, organizat de Muzeul Olteniei, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, al cărui vernisaj a avut loc ieri. Evenimentul reunește peste 80 de invitați din țară și din străinătate, majoritatea reprezentanți ai unor prestigioase instituții muzeale, cărora li se alătură specialiștii craioveni, cu toții prezentându-și cu acest prilej rezultatele în domeniul restaurării și conservării. Cele aproape 90 de piese expuse – din ceramică şi sticlă, metal, lemn, textile şi din piele, carte veche, documente şi picturi – vor putea fi admirate de vizitatori până la data de 15 noiembrie. Salonul Național de Restaurare prefigurează un alt eveniment de mare importanță, care va avea loc la Muzeul Olteniei peste două săptămâni: ICOM Glass – reuniunea internațională a specialiștilor pentru patrimoniul de sticlă, care pentru prima dată în 55 de ani de activitate are loc în România, la Craiova.

„De ce ne străduim să organizăm acest Salon la Craiova? Tocmai pentru a da importanța cuvenită acestei frumoase meserii din cadrul Muzeului Olteniei și a muzeelor din care veniți dvs. Știu că în România se organizează foarte puține manifestări de acest gen, dedicate muncii atât de importante a restauratorilor și conservatorilor”, le-a declarat invitaților, ieri, la vernisajul Salonului Național de Restaurare, Florin Ridiche, managerul instituției organizatoare.

Bun venit la Craiova le-au urat Ion Prioteasa – președintele Consiliului Județean Dolj, și Daniela Tarniță –  președinta Comisiei de Cultură a Consiliului Județean Dolj, care le-au vorbit despre masivele investiții în cultură făcute la Craiova și i-au asigurat de aprecierea și întregul sprijin și pe viitor. Șeful administrației doljene a anunțat, cu acest prilej, că primul amplu proiect cu fonduri europene care urmează să fie depus, în cursul anului viitor, va fi cel pentru realizarea expoziției de bază a Secției de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, în valoare de 11 milioane de euro.

Prof. univ. dr. Ioan Opriș, în juriul „Galei Restaurării Românești 2014”

Festivitatea de deschidere ediției 2014 a Salonului Național de Restaurare s-a bucurat de participarea unor personalități ale lumii muzeale românești. Prof. univ. dr. Ioan Opriș – cercetător cu o prodigioasă activitate, specialist în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, a apreciat că „numărul participanților la acest eveniment – veniți din prestigioase instituții – spune foarte mult, înseamnă o atenție deosebită pe care o acordă Muzeului Olteniei și Craiovei”. „Exponatele realmente sunt… regale! E foarte greu să spui care sunt cele mai frumoase. (…) Ele arată că în România există o elită de specialiști care pot să restituie din istorie mărturiile reale. Apoi, vorbim despre o recuperare de natură economică, pentru că piesele acestea înseamnă ceva ca valoare – adică foarte mulți bani, sume cu multe zerouri. (…) La Craiova, Salonul pune în valoare caracterul deosebit, special al patrimoniului nostru și încadrarea lui în patrimoniul mare al continentului», a declarat prof. univ. dr. Ioan Opriș. Totodată, acesta a apreciat răsplătirea „prin premii reale, nu doar prin diplome de hârtie” a participanților în cadrul „Galei Restaurării Românești 2014”, care s-a desfășurat aseară, chiar în spațiul expozițional al Salonului.

Președinții Comitetului Național Român ICOM și Rețelei Naționale a Muzeelor din România, prezenți la Craiova

Printre invitații la vernisaj s-a aflat și Virgil Nițulescu – președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din România și directorul Muzeului Național al Țăranului Român. „Nu am refuzat niciodată să vin la Craiova, pentru că ceea ce se întâmplă aici mi se pare că este foarte important la nivel național”, a mărturisit Nițulescu. În acest cadru, el a anunțat reapariția Revistei muzeelor. „Sperăm că va fi de interes și că vă veți publica în ea articolele de specialitate, cu atât mai mult cu cât revista va avea circulație internațională”, le-a spus acesta specialiștilor veniți de la instituții muzeale din București, Brașov, Sibiu, Iași, Cluj, Galați, Zalău, Târgoviște, Alba Iulia, Deva, Tulcea, Suceava, Craiova ș.a.

Aprecieri pentru evenimentul de la Craiova au venit și din partea noului președinte al Comitetului Național Român ICOM (Consiliul Internațional al Muzeelor), Dan Octavian Paul, totodată șeful Laboratorului Zonal de Restaurare-Conservare de la Muzeul Banatului Timişoara. „Este o funcție care mă onorează. Pentru prima dată în istoria Comitetului Național Român ICOM, ea este ocupată de un restaurator. Bineînțeles că vom continua colaborările cu toate instituțiile care au laboratoare de specialitate din țară, dar noi, restauratorii, aici la Craiova avem o casă a noastră mai specială. Acest Salon este deja un brand, este recunoscut atât în țară, cât și în străinătate. Acest lucru dovedește că orașul Craiova, prin Laboratorul de Restaurare-Conservare de la Muzeul Olteniei, prin colegii care lucrează de atâția ani în acest domeniu, este unul din polii conservării și restaurării patrimoniului cultural din România”, a menționat Dan Octavian Paul.

Grație meșteșugului restauratorilor, aproape 90 de piese și-au recăpătat strălucirea de odinioară

Salonul Național de Restaurare de la Craiova se desfășoară în perioada 23-25 septembrie pentru cei aproximativ 100 de specialiști din domeniul restaurării și conservării patrimoniului cultural mobil, care prezintă în cadrul acestei expoziții aproape 90 de piese de patrimoniu restaurate și conservate. După ce, ieri, au luat parte la festivitatea de deschidere, la mese rotunde și, seara, la „Gala Restaurării Românești 2014”, astăzi aceștia fac o excursie documentară în județul Dolj.

Ediţia de anul acesta a Salonului aduce în faţa publicului cele mai valoroase piese din patrimoniul cultural românesc mobil, restaurate în perioada 2013-2014. Spre exemplu, craiovenii regăsesc în cele trei săli de expoziție piese din lemn, precum un colțar săsesc datat 1888 (deținător: Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște), o ladă de zestre de la 1854 (Complexul Național Muzeal „ASTRA” Sibiu), o tăblie de pat săsesc de la 1852 (Muzeul Interetnic al Văii Hârtibaciului, Alțâna, Sibiu) ori o comodă săsească de la 1884 (colecție privată). De asemenea, sunt prezentate mai multe icoane, între care una de la 1758, aparținând Mănăstirii Nicula, înfățișând-o pe „Maica Domnului cu pruncul”, alta de secol al XVIII-lea – „Încoronarea Sfântului Gheorghe”, deținută de Administrația Prezidențială.

Mai sunt expuse un „Tratat de căsătorie” (sec. XV, Biserica Evanghelică Cisnădie), un păun din metal datat sec. XVIII-XIX, de la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, o eșarfă austriacă de la 1951 din colecția Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” București. În sala rezervată ceramicii sunt prezentate, între altele, un vas de sec. IX-VIII î.Hr. al Muzeului Național de Istorie a României București, o amforă orientală de sec. VI (Șantierul Arheologic Capidava) și un vas bitronconic aparținând neoliticului – culturii Cucuteni, de la Muzeul de Istorie a Moldovei Iași. Toate au fost redate patrimoniului național grație profesionalismului restauratorilor și conservatorilor din instituțiile din țară și din Craiova.