Premierul se află, până pe 26 septembrie, în SUA

0
287

Premierul Victor Ponta se află în Statele Unite ale Americii în perioada 23-25 septembrie, cu ocazia celei de a 69-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), prilej cu care se va întâlni şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi directori ai companiilor americane. Premierul va susţine discursul naţional, în cadrul reuniunii plenare a ONU de astăzi, 25 septembrie 2014, şi va avea, în marja sesiunii, o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din ţările participante la dezbateri, precum şi cu oficiali ai ONU, informează Guvernul. La New York, şeful Guvernului va lua parte şi la o serie de evenimente organizate sub egida preşedintelui SUA şi de către lideri ai instituţiilor europene şi va avea o întrevedere, la sediul Consulatului General al României la New York, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din SUA. Guvernul mai precizează că vizita în SUA va continua la Houston, unde, pe 26 septembrie, Ponta va avea întrevederi cu conducerea companiilor Halliburton şi Exxon Mobile, precum şi cu alţi reprezentanţi ai companiilor americane din domeniul petrol şi gaze naturale. Tot pe 26 septembrie 2014, Ponta va participa la o conferinţă cu tema „România, poarta către un sector energetic sigur şi diversificat”, găzduit de World Affaires Council din Houston, şi va vizita centrul tehnologic al Exxon Mobile. În cursul întâlnirilor, Ponta va prezenta oportunităţile de investiţii în sectorul energetic din România şi va promova, conform sursei citate, capabilităţile companiilor româneşti din sectorul energetic ca furnizoare de servicii şi expertiză locală în proiectele din România, precum şi în alte regiuni. La întrevederile de la Houston, prim-ministrul va fi însoţit de ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, şi de ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu. Ieri, la plecare, premierul Victor Ponta a anunţat că speră să-i convingă pe reprezentanţii companiilor americane din domeniul energiei să investească în România. „Există şi o componentă economică importantă. Vom merge la Houston, unde mă întâlnesc cu reprezentanţii principalelor companii din energie, companii americane. Unele dintre ele au investit deja în România, altele sper să le conving să investească în România, pentru că investiţiile companiilor americane în România reprezintă un punct esenţial — independenţa energetică. Am avut acest proiect ca prim-ministru, vreau să îl duc mai departe şi ca preşedinte. Independenţa energetică a României şi Moldovei este unul dintre punctele esenţiale din ceea ce înseamnă proiectul de ţară în următorii ani”, a subliniat Ponta.