Rechizite şcolare pentru 400 de copii, din partea Asociaţiei „Vasiliada”

0
317

Peste 400 de copii aflaţi în grija Asociaţiei „Vasiliada”, din judeţele Dolj şi Gorj, au primit în această săptămână pachete cu rechizite şcolare. Rechizitele au fost oferite copiilor cu vârste cuprinse între 3 si 16 ani, care frecventează centrele de zi ale Asociaţiei „Vasiliada” din Craiova, Lipovu, Filiaşi şi Târgu Jiu.

În cadrul celor patru centre sociale, specialiştii Asociaţiei „Vasiliada”, ajutaţi de voluntari, oferă copiilor cu risc de abandon şcolar servicii de educaţie remedială, consiliere psihologică, sprijin în efectuarea temelor şcolare şi activităţi pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă.

«Cauzele care îi aduc pe copii în situaţia de a abandona şcoala sunt diverse, însă cele mai vizibile sunt mediul precar în care aceştia trăiesc şi lipsa resurselor materiale necesare asigurării unor condiţii de viaţă decente, şi implicit asigurării accesului la educaţie. Astfel, Asociaţia „Vasiliada” se străduieşte, de peste 13 ani, să sprijine copiii aflaţi în situaţii de risc, atât prin servicii educative, cât şi prin acordarea de sprijin material, în funcţie de nevoile acestora», a declarat  părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei „Vasiliada”.