Elevii, îndemnaţi să cunoască limbile latine

0
500

salceanu

Principala componentă a educaţiei are drept componentă principală lectura. Fie că este digitalizată, on-line, prin internet sau în formă tradiţională rămâne vectorul primordial al transmiterii informaţiei şi realizării educaţiei. Cu atât mai mult, folosirea unei limbi străine aduce un plus de calitate în instruirea generaţiilor tinere, prin stârnirea interesului pentru cultura poporului despre care se lecturează. În acest sens, la sfârşitul acestei luni, la Liceul „Traian Vuia” din Craiova, va avea loc cea de-a doua ediţie a Concursului judeţean de lectură, traducere, dramatizare şi creaţie „Fete de la lecture”.

 

Concursul „Fete de la lecture” are ca perteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Asociaţia Română a Profesorilor de Limba Franceză – Filiala Dolj, Universitatea din Craiova, Liceul Teologic Adventist din Craiova, Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova , Biblioteca Franceză „Omnia” – filială a Bibliotecii Naţionale a României. Coordonatorii proiectului sunt prof.  Paulica Militaru (Liceul „Traian Vuia”) şi prof.  Adriana Sălceanu, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. „Proiectul vizează cele trei limbi romanice stidiate în judeţul Dolj, cu precădere limba franceză. Alături de aceasta, italiana şi spaniola vor fi sărbătorite prin lectură, teatru, traduceri şi creaţie artistică, iar scopul activităţii este stimularea interesului pentru învăţarea acestora. Concursul se adresează elevilor din ciclurile gimnazial şi liceal din judeţul Dolj, iar înscrierea se poate face până pe 27 octombrie, pe adresa militaru-dana@yahoo.fr ”, a precizat prof. Adriana Sălceanu. La secţiunea „lectură” pot participa elevi din clasele V-VI; VII-VIII; IX-X; XI-XII; pentru „traducere” tinerii din cls- a XI-a şi a XII-a se pot înscrie; la „lectură dramatizată” sunt aşteptaţi toţi din clasele a V-a – a XII-a, la fel cum este şi pentru „creaţie artistică – poster tematic/limba franceză/spaniolă/italiană.” Fiecare secţiune va avea propria metodă de jurizare, cu acordarea premiilor aferente câştigătorilor.