Pentru luare de mită în formă continuată / Fostul judecător Bogdan Diaconescu, condamnat la 7 ani şi 6 luni de puşcărie

0
366

Fostul judecător Marius Bogdan Diaconescu, de la Tribunalul Dolj, condamnat deja pentru infracţiuni de corupţie şi aflat în penitenciar unde îşi ispăşeşte pedeapsa, a primit, ieri, a doua condamnare, într-un alt dosar, pentru luare de mită în formă continuată. Curtea de Apel Craiova i-a aplicat o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni, pe care a contopit-o cu cea anterioară, de 4 ani şi 6 luni, urmând ca fostul magistrat să execute, în total, 7 ani şi 6 luni de puşcărie. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Condamnat deja şi aflat în penitenciar, unde ispăşeşte o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare primită într-un dosar vizând fapte de corupţie, fostul judecător Marius Bogdan Diaconescu, de la Tribunalul Dolj, a primit, ieri, o nouă pedeapsă, în cel de-al doilea dosar în care a fost trimis în judecată de DNA Craiova. Fostul magistrat a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni de detenţie pentru luare de mită în formă continuată, pedeapsă contopită cu cea veche, rezultând, în total, 7 ani şi 6 luni:

 „Condamnă pe inculpatul Diaconescu Marius Bogdan la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale). Contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului în cauza dedusă judecăţii cu pedeapsa de 4 ani si 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat, prin sentinţa penală nr. 90 din 14 septembrie 2012, definitivă prin decizia penală nr. 347 de la 30.01.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Craiova. În plus, instanţa a decis confiscarea de la inculpat a sumelor de 15.000 euro, 45.000 euro şi respectiv 4.000 lei şi l-a obligat la plata sumei de 17.200 lei cheltuieli judiciare statului. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anul trecut, pe 31 iulie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova l-au trimis în judecată pe Marius Bogdan Diaconescu, judecător la Secţia Penală a Tribunalului Dolj la data faptelor, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale). În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii au reţinut că în perioada 2007-2009, inculpatul Diaconescu Marius Bogdan, în calitate de judecător la Secţia Penală a Tribunalului Dolj şi preşedinte al completului de judecată învestit cu soluţionarea unui dosarul penal, a pretins şi primit de la doi inculpaţi, în mod repetat, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, bani şi alte foloase care nu i se cuveneau, pentru înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive luate împotriva acestora; ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor firmelor în care aveau interese; aplicarea unei pedepse cât mai blânde.

Şpagă în bani, bunuri şi servicii

Concret, „în luna ianuarie 2007, prin intermediul unui martor denunţător, inculpatul Diaconescu Marius Bogdan a pretins de la 2 denunţători suma de 20.000 de euro pentru a înlocui sau revoca măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în executarea căreia se aflau. Din suma pretinsă, prin intermediul aceleiaşi persoane, inculpatul a primit suma de 15.000 de euro cu câteva zile înainte de termenul de judecată din 17.01.2007, când judecătorul a dispus înlocuirea acestei măsuri preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. În perioada aprilie 2007 – mai 2008, inculpatul Diaconescu Marius Bogdan a pretins şi primit de la aceiaşi denunţători, direct sau prin acelaşi intermediar, pentru sine şi persoane din anturajul său bunuri (alimente, băuturi, haine) şi finanţarea unor servicii (transport, hoteliere), în valoare totală de 45.000 de euro şi 4.000 lei. În primăvara anului 2007 a acceptat şi promisiunea remiterii sumei de 50.000 de euro pentru a dispune ridicarea sechestrului asigurător, instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţineau unor societăţi comerciale. Această sumă de bani nu a fost remisă întrucât nici una din hotărârile pronunţate de inculpat, prin care a ridicat măsurile asigurătorii la datele de 20.06.2007, 19.09.2007, 23.01.2008 şi 16.04.2008, nu a rămas definitivă, fiind desfiinţate de Curtea de Apel Craiova. În luna ianuarie 2009, inculpatul Diaconescu Marius Bogdan a pretins de la aceiaşi denunţători suma de 200.000 euro în scopul de a pronunţa pe fondul cauzei o hotărâre favorabilă acestora. Suma pretinsă nu a fost remisă respectiv primită, cauza fiind soluţionată pe fond de un alt judecător”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA Craiova.

Concluzionând, anchetatorii au precizat că Bogdan Diaconescu a pretins suma totală de 270.000 euro, din care a primit efectiv 15.000 euro şi a pretins şi primit de la aceiaşi denunţători bunuri şi servicii în valoare totală de 45.000 euro şi 4.000 lei.