În cea de-a treia zi de Paşte, la Malainiţa, în Valea Timocului / A opta ediţie a „Festivalului de Paşti al culturii româneşti”

0
341

Anual, în cea de-a treia zi de Paşte, biserica românească de la Mălainiţa este în mare sărbătoare. Festivalul de Paşte al Culturii Româneşti reuneşte în această zi sfântă ansambluri folclorice şi Valea Timocului şi din România, dar şi pe preoţii români care au făcut istorie în Timoc cu rezistenţa lor. Pe data de 22  aprilie 2014 la biserica românească din Mălainiţa a avut loc a opta ediţie a „Festivalului de Paşti al culturii româneşti”.

Evenimentul a început cu Sfânta Liturghie care a fost slujită de către Preacucernicul Părinte Protopop Boian Alexandrovici, Vicarul Timocului împreună cu un sobor de preoţi. După Sfânta Liturghie a avut loc un program cultural la care au participat ansambluri folclorice din Serbia şi România precum şi cântăreţi de muzică populară românească, printre care şi un prieten bun al românilor din Valea Timocului, . De asemenea, de la sfântul moment al slujbei dinaintea festivalului nu au lipsit cei mai reprezentativi lideri ai comunităţii româneşti din Valea Timocului, dar şi jurnalişti din România şi Timoc. Situată la numai câţiva kilometri nord-vest de oraşul Negotin, localitatea Mălainiţa este populată exclusiv de români timoceni şi a intrat, în ultimii ani, în atenţia presei internaţionale, datorită conflictului izbucnit între Bojan Alexandrovici, un preot român ortodox localnic şi autorităţile sârbe.

Cauza conflictului este biserica ridicată de acesta, care este prima biserică ortodoxă română din Valea Timocului. Conflictul a fost doar parţial rezolvat, în ciuda intervenţiei autorităţilor române, a forurilor europene şi organizaţiilor pentru apărarea drepturile omului. Astfel, autorităţile au anulat decizia de a demola biserica, însă preotul fost condamnat la două luni de închisoare, cu suspendare. Biserica poarta hramul Sfinţilor Mihail şi Gavril. De la punerea pietrei de temelie a bisericii, aşezate chiar pe pământul preotului, au trecut mulţi ani, dar an de an, aici vin oamenii pentru a sărbători festivalul tradiţional din cea de-a treia zi de Paşte şi hramul Sfinţilor Mihail şi Gavril, care în calendarul utilizat de credincioşii din Serbia, se sărbătoresc pe data de 21 noiembrie.