De la Iaşi la Cluj / Program gratuit de conducere preventivă „Ford Driving Skills for Life”

0
268

În ultimul weekend al lunii mai, Clujul va găzdui programul gratuit de conducere preventivă „Ford Driving Skills for Life”, organizat cu sprijinul dealer-ului RMB Inter Auto Cluj și al Napoca Rally Academy.

Prima ediţie din acest an a Ford Driving Skills for Life a avut loc la Iaşi în perioada 22-24 mai, ulterior echipa Ford ajungând la Cluj, mai precis în parcarea pusă la dispoziție de Polus Center Cluj, pentru a fi alături de şoferii clujeni în perioada 29-31 mai. Dealerul Ford din Cluj, RMB Inter Auto, alături de Napoca Rally Academy au organizat o conferință de presă pentru a face cunoscut programul în rândul reprezentanților presei locale, urmând ca sesiunea demonstrativă pentru aceştia să aibă loc în dimineaţa zilei de vineri, 29 mai.

Celor două echipe li s-a alăturat şi Inspectoratul de Poliţie al Județului Cluj, reprezentat la conferința de presă prin subcomisar Sorin Precup, care a salutat iniţiativa Ford de a continua să organizeze aceste cursuri în cât mai multe oraşe din România. Anul trecut Ford a reuşit să instruiască peste 1000 de tineri şoferi în cadrul a două programe organizate în Craiova și București. „Ford este primul constructor auto care implementează în România un program gratuit, coerent şi consistent, totodată, de conducere preventivă, iar evenimentul din Cluj reprezintă o premieră. Este un program interactiv în care participanţii vor avea ocazia să petreacă destul de mult timp în maşini alături de instructorii noştri şi ne dorim cu toţii ca în urma acestui program să responsabilizăm cât mai mulţi tineri şoferi şi în final să reducem cât putem rata accidentelor din judeţul Cluj”, a declarat Bogdan Marişca, instructorul șef al Ford DSFL.

Ford a anunţat o investiție de  peste 2,6 milioane de euro

În Europa, Ford a lansat acest program de conducere preventivă în 2013 și până în prezent au participat peste 6000 de șoferi. Pentru 2015, Ford a anunțat o investiție de  peste 2,6 milioane de euro, pentru a instrui alţi 5000 de șoferi. “Mă bucur săfim alături de partenerii noștri de la Ford România în acest proiect și sunt convins că programul Ford Driving Skills for Life se va bucura de o rată mare de participare din partea tinerilor șoferi clujeni. Din punctul meu de vedere, un astfel de program poate într-adevăr să aducă o schimbare importantă în comportamentul la volan al românilor şi îi sfătuiesc pe cei care se vor afla în oraș în acel weekend să participe la aceste cursuri”,  a menţionat Bogdan Ionuț, directorul executiv al RMB Inter Auto. Evenimentul de la Cluj va avea loc în parcarea de la Polus Center, iar toţi cei interesaţi se pot înscrie în zilele ce urmează pe www.drivingskillsforlife.ro.

***

Pe lângă România, Franţa, Belgia, Italia, Marea Britanie, Germania și Rusia, Ford extinde anul acesta programul și în Danemarca, Olanda și Turcia.