Artă și umor la Salonul Internațional de Caricatură de la Craiova

0
440

O vizită la Muzeul Olteniei este întotdeauna o plăcere, însă cu atât mai mare este ea în această perioadă în care instituția găzduiește o nouă ediție a Salonului Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină”. 132 de lucrări selectate de juriu – din 237 primite –, realizate de 60 de artiști, majoritatea din România, iar 15 din alte țări, pot fi admirate de craioveni. Unele cu siguranță le vor aduce măcar un zâmbet pe buze, altele însă le vor lăsa un gust amar din cauza temelor abordate, politice sau sociale. Pe simezele Sălii „Ștefan Ciuceanu”, unde expoziția rămâne până la sfârșitul anului, publicul va putea vedea și creații ale renumiților caricaturiști Gabriel Bratu și Ștefan Popa Popa’s, precum și o selecție de pagini ale săptămânalului francez de satiră și umor „Charlie Hebdo”, din Paris.

60 de artiști de pe trei continente

Purtând numele unuia dintre cei mai importanţi caricaturişti români din secolul al XX-lea și ajuns la cea de-a VIII-a ediție, Salonul Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” este organizat de Consiliul Județean Dolj, Asociația Caricaturiștilor Profesioniști din România, Muzeul Olteniei și Muzeul de Artă din Craiova. Iubitorii acestui gen aparte al artelor vizuale, care destinde, amuză și, în același timp, atrage atenția asupra unor metehne ale lumii, regăsesc pe simeze lucrările unora dintre cei mai cunoscuți și apreciați caricaturiști români: Mihai Stănescu, Sergiu Grapă, Romeo Răileanu, Gh. D. Constantinescu, Constantin Ciosu, Viorel Baciu, Mihai Boacă, Florian Doru Crihană, Aurelian Iulius Șuță, Octavian Bour ș.a. De asemenea, expun artiști din 15 țări, de pe trei continente: Kurdistan, Cuba, Serbia, Brazilia, Canada, China, Siria, China, Egipt, Iran, Ucraina, Uruguai, Australia, Uzbekistan și Algeria.

Distincție Specială pentru președintele Consiliului Județean Dolj

Bun venit la „un eveniment devenit deja tradițional” le-a spus invitaților, ieri, la vernisajul expoziției, Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei. „Este o manifestare care a intrat în conștiința publicului și care se bucură de un mare succes. Vă mărturisesc că de fiecare dată am văzut ieșind de aici vizitatori binedispuși, zâmbind!”, a afirmat acesta. Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat, la rându-i, că a dorit în mod special să participe la deschiderea oficială „pentru a mă bucura de o manifestare culturală de înaltă ținută, dar și pentru a mă întâlni cu bunul și vechiul meu prieten, maestrul Gabriel Bratu”. În acest cadru, Ion Prioteasa a primit din partea Asociației Caricaturiștilor Profesioniști din România, al cărei președinte Gabriel Bratu este, o Distincție Specială, „pentru prestigioasa susținere și promovare” a Salonului.

„Salonul acesta a dat de furcă juriului…”

Membru al juriului acestei ediții, alături de caricaturistul Ștefan Popa Popa’s, Elvira Romaniuc – directorul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina, din orașul Gura Humorului, și de graficianul Ionel Gavrilescu (Timișoara), Gabriel Bratu a subliniat numărul mare, ca și valoarea lucrărilor expuse: „Salonul acesta a dat de furcă juriului, pentru că, față de edițiile anterioare, este de un nivel mult mai ridicat. Faptul că avem și mai multe țări participante a făcut ca juriul să aibă mai multă bătaie de cap în privința acordării premiilor, deși numai artiștii români au intrat în concurs. Sunt caricaturiști care au adus țării sute de premii de la saloane internaționale și îi avem astăzi aici, pe simeze. Nu este puțin lucru să ai un Mihai Stănescu, un Ciosu, un Grapă… Este o mare bucurie că expun și dau ediției de anul acesta un alt nivel”.

Din păcate, în țară nu mai există o revistă de umor

Marea mâhnire a graficianului Gabriel Bratu este că, în prezent, în țară nu mai există o revistă de umor. «Dacă în perioada interbelică aveam cinci-șase astfel de publicații, săptămânale, care se vindeau ca pâinea caldă, iată că acum nu avem nici una. „Urzica”, cu toate păcatele ei, era o revistă care lansa caricaturiști, care ținea cu arma la picior artiști de renume. Acum nu mai avem decât câteva saloane, dintre care doar trei internaționale în toată țara. Unul este cel de la Gura Humorului, organizat de 25 de ani. Să sperăm că pe viitor vom avea parte și de o revistă, și de mai multe saloane. Cert este că apar noi caricaturiști. Am făcut parte din mai multe jurii și văd că mereu apar copii foarte talentați. Păcat că nu au unde să publice…», a spus domnia sa.

Șapte premii purtând numele unor mari maeștri ai caricaturii românești

Cele șapte premii ale ediției 2015 a Salonului – toate purtând numele unor mari maeștri ai caricaturii românești – sunt: Marele Premiu „Nicolae Petrescu-Găină” – Mihai Stănescu (București); Premiul „Benedict Gănescu” – Aurelian Iulius Șuță (Târgu Jiu); Premiul „Silvan Ionescu” – Radu Bercea (Gura Humorului); Premiul „Eugen Taru” – Constantin Ciosu (Bacău); Premiul „Francisc Şirato” – Marian Avramescu (Ploiești); Premiul „Nicolae Drăgulescu-Drag” – Sergiu Grapă (Iași); Premiul „Dumitru Negrea-Gan” – Viorel Corodescu (Suceava). Premiile constau în diplome și bani.