În Dolj, 29 de unităţi şcolare, cu personalitate juridică, au depăşit un secol de existenţă

0
313


Învăţământul în Dolj are aproape două sute de ani, vorbind de cel înregistrat în actele oficiale, atestate documentar, foarte multe entităţi, care au, în prezent,  personalitate juridică, depăşind o sută de ani. „Am identificat, după ce am cerut, fiecărei şcoli, vechimea, 29 de instituţii de învăţământ care au depăşit un secol de la înfiinţare. Toate vor fi protejate, fiindcă avem grijă de istoria noastră. Aceste unităţi au evoluat de-a lungul timpului şi, prin dascălii şi elevii care le-au trecut pragul, au adus faimă şi onoare învăţământului din aceste locuri”, a declarat prof.  Alexandru Dragnea, inspector pentru managementul instituţional în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Conform documentelor, cea mai veche instituţie din Dolj este Colegiul Naţional „Carol I”, fondat în 1826. În Craiova, Colegiul Naţional „Elena Cuza” a sărbătorit 182 de ani de existenţă, iar Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” este ceva mai tânăr, fiind înfiinţat în 1882, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” fiind, la rândul său, în top – a apărut pe firmamentul învăţămâtului în 1870. Tot cu o vechime care sfidează trecerea anilor se laudă Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” (1877) şi Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” (1871). În mediul rural, se remarcă Şcoala Gimnazială Apele Vii (1838, anul înfiinţării), în acelaşi an apărând şi cea de la Gogoşu, patru ani mai târziu fiind înfiinţată unitatea din Caraula, iar în 1855 cea din Ghindeni.