Senatorul Dan Şova poate fi reţinut şi arestat preventiv, a decis Comisia juridică

0
296

Cererea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova a primit, ieri, raport favorabil la Comisia juridică a Senatului, cu cinci voturi “pentru”, două voturi “împotrivă” şi trei abţineri. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru (PSD), membru al Comisiei juridice.

Dan Şova a fost audiat, ieri, în Comisia juridică a Senatului, după ce şi-a studiat dosarul timp de 4 ore, împreună cu avocatul său, Aurel Ciobanu. Şova a plecat de la Comisia juridică însoţit de avocatul său, însă nu a făcut declaraţii presei. Liberalul Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, a declarat, marţi, că senatorul Dan Şova a spus în timpul audierilor că se consideră nevinovat şi a invocat “câteva chestiuni în apărarea dumnealui”. “Domnul Şova a spus câteva chestiuni în apărarea dumnealui, va fi un extras din poziţia pe care a avut-o şi în raportul pe care îl vom depune la plen. (…) Domnul Şova a avut un punct de vedere pe care toţi colegii l-au ascultat. Domnul Şova a spus că se consideră nevinovat”, a spus Boboc, după audierea lui Şova în Comisia juridică.

De asemenea, Cătălin Boboc a precizat că cererea ministrului Justiţiei privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova a fost avizată favorabil, cu cinci voturi “pentru”, două voturi “împotrivă” şi trei voturi nule, urmând ca raportul să fie înaintat plenului, alături de un proiect de hotărâre pentru încuviinţarea cererii.Preşedintele Comisiei juridice a mai spus că trebuie schimbată abordarea “subiectelor delicate” şi s-a arătat nemulţumit că lucrurile nu se desfăşoară mai repede în cazul cererii MJ.

Întrebat cum îşi explică voturile împotrivă, în condiţiile în care liderii PNL şi PSD au spus că vor vota pentru, Boboc a spus că din cauza unor “dinozauri politici” sunt băgaţi toţi politicenii în “aceeaşi oală”. “M-am săturat ca din cauza unor oameni, unor dinozauri politici, le-aş spune eu, să fim toţi băgaţi în aceeaşi oală, pentru că una spunem, alta facem, ne prevalăm de tot felul de tertipuri, de proceduri”, a spus Boboc.

“Noi aici nu suntem judecători, nu stabilim vinovăţii sau nevinovăţii. Pentru parlamentari, suplimentar faţă de cetăţenii simpli de pe stradă, e nevoie de un aviz. Avizul acesta nu îl face pe om nici vinovat, nici nevinovat, ci doar permite procurorului să meargă în faţa judecătorului. Acolo, cei care sunt în situaţia asta trebuie să vină cu probe, sigur, procurorul aduce şi el probele lui şi la final judecătorul decide. Deci noi aici nu judecăm”, a mai spus preşedintele Comisiei juridice