Campionatul Mondial de Handbal (M): Qatar-ul s-a calificat pentru sferturile de finală!

0
295

Învingând Austria(29-27), echipa multinaţională a Qatar-ului s-a calificat în premieră pentru sferturile turneului mondial de handbal masculin. Este cel mai bun rezultat din istoria sportului qatarez, după ce în 2003, la prima sa participare la un Campionat Mondial,Qatar-ul se plasa pe locul 16. Cu un antrenor spaniol galonat,Valero Rivera, şi jucători aduşi din toată lumea – Zarko Markovic (muntenegrean), Rafael Capote (cubanez), tunarii echipei, flancaţi de alţi spanioli, bosnieci, tunisieni sau egipteni, aceştia acompaniaţi de un francez Bertrand Roine, campion al lumii în 2011, Qatar-ul a întrecut toate aşteptările beneficiind de susţinerea a 12.200 de spectatori, prezenţi în Sala Lusail din Doha. Şi austriecii la rândul lor constituie un creuzet de nume ungureşti, poloneze, spaniole, lituaniene sau originare din ex-Iugoslvia, dar este vorba de imigranţi clasici, nu de recrutări şi naturalizări doar pentru a juca în echipa naţională. Qatarezii vor înfrunta miercuri, în sferturile de finală, câştigătorii partidei Germania-Egipt. Alte rezultate ale zilei de ieri: Spania-Tunisia 28-20; Croaţia-Brazilia 26-25; Slovenia-Macedonia 30-28.