Coaliția internațională a lansat atacuri împotriva ţintelor jihadiste din Siria şi Irak

0
289

15 atacuri asupra pozițiilor din Siria și Irak ale grupării Statul Islamic (SI) au fost lansate ieri de SUA și partenerii lor din coaliția antijihadistă internațională. Nouă lovituri au vizat pozițiile SI de pe teritoriul sirian, iar șase dintre aceste atacuri au lovit trei unități de luptă și câteva poziții ale SI din zona orașului Kobani. În Irak, coaliția internațională condusă de SUA a lansat șase atacuri asupra pozițiilor jihadiste de la Al-Assad, Mosul și Ramadi, lovind patru unități de luptă și 11 clădiri ale SI, printre alte ținte. În aprilie sau mai ar urma să fie lansată o operațiune pentru recucerirea orașului Mosul, al doilea ca mărime din Irak, dacă forțele irakiene și kurde vor fi pregătite până atunci. Operațiunea va implica 20.000-25.000 de militari. Mosul este un punct strategic întrucât se află într-o zonă bogată în petrol. În prezent, între 1.000 și 2.000 de luptători ai SI asigură controlul asupra orașului, care a fost capturat în iunie de la trupele irakiene.