Tinerii cu studii în străinătate pot face practică în instituţiile publice

0
317

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a anunţat oficial lista instituţiilor publice în cadrul cărora tineri cu studii în străinătate se pot înscrie pentru stagii de practică în vara acestui an. Perioada de înscrieri în competiţia pentru aceste stagii este 25 aprilie – 25 mai 2014.

Aflat la cea de-a doua ediţie, programul „SMART Internships” pune la dispoziţia tinerilor cu experienţă academică internaţională stagii de practică în următoarele instituţii publice: Administraţia Prezidenţială, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Tineretului şi Sportului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Institutul European din România & Centrul Europe Direct Bucureşti (http://haiacasa.lsrs.ro/smart-internships-2014/institutii-partenere). «Specificul „SMART Internships” este expunerea la cel mai înalt nivel în cadrul instituţiilor gazdă – cel decizional – şi activitatea de impact a stagiarilor pe durata activităţii lor. Cu ocazia primei ediţii au fost oferite şaisprezece stagii în cinci instituţii publice: Ministerul Economiei – Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Tineretului şi Sportului şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii», au precizat organizatorii.

Stagiile durează trei luni

Stagiile „SMART” vor fi derulate în perioada vacanţei universitare şi vor avea o durată de una până la trei luni, cu posibilitatea prelungirii. Studenţii şi proaspăt absolvenţii cu experienţă internaţională de studii care doresc să desfăşoare astfel de stagii vor completa un formular online (http://goo.gl/f6fdwd) şi vor trimite prin e-mail la adresa haiacasa@proiecte.lsrs.ro un CV actualizat (în limba engleză sau română) şi o scrisoare de motivaţie în limba română sau engleză, de aproximativ 500 de cuvinte, cu diacritice, până la data de 25 mai. Anunţarea candidaturilor câştigătoare va avea loc în data de 15 iunie.