Ipocrizia, omagiul pe care viciul îl aduce virtuţii

2
507

Costică Lungulescu (profesor titular la Liceul Teoretic „Henri Coandă”) este, de ani buni, liderul Sindicatului Învăţământului „Spiru Haret” Dolj, beneficiind de degrevarea de normă didactică şi de alte avantaje care decurg din calitatea de apărător moral al drepturilor cadrelor didactice care cotizează la sindicatul pomenit. Omologul lui Constantin Lungulescu este Constantin Rada, preşedintele FSLI, filiala Dolj (cadru didactic la Liceul „Matei Basarab” din Craiova). În afara faptului că atât unul, cât şi celălalt sunt dascăli de matematică, de fapt unicul numitor comun, dar şi linie mediană, adversitatea lor reciprocă este notorie. Cu priză la cadrele didactice, FSLI-ul lui Constantin Rada pare în avantaj, dacă detaliul are vreo relevanţă. Statutul de lideri sindicali asigură atât prof. Constantin Lungulescu, cât şi prof. Constantin Rada, prezenţa ca observatori în şedinţele Consiliului de Administraţie al ISJ Dolj, unde se iau deciziile de circumstanţă, uneori prin „eroisme” mai mult sau mai puţin ideologice. Spiritul neînduplecat este cocaina lor zilnică. În ofensivă s-a aflat când unul, când celălalt şi parcă mai precaut în sfidarea adevărului s-a poziţionat Constantin Rada, mai vigilent în anumite etape ale mişcării sindicale a dascălilor doljeni. Acum se vede atacat, din nou, din reduta deţinută de Constantin Lungulescu. Tocmai când îi venise „apă la moară”, cum se spune, chiar de la adversarul său, lipsit de pudoarea de a fi mai discret în proferarea prostiei. Mai clar: Constantin Lungulescu s-a despărţit de fosta soţie, Emilia Lungulescu, cadru didactic la un prestigios Colegiu Naţional din Craiova. Se mai întâmplă şi astfel de evenimente tulburătoare care ţin de ceea ce numim „viaţă privată”. Dacă ruptura conjugală s-ar fi consumat în decenţă şi discreţie, nu era nici o pagubă în ciuperci. Sunt deja la faza de partaj. Dar Constantin Lungulescu s-a lansat într-o indecentă corespondenţă cu ex-partenera de viaţă, care a răzbit în spaţiul public. Insanităţile proferate, într-o gramatică jenantă, sunt imposibil de reprodus. Şi, oricum, „panseurile” lui, suferind de încornorarea cu „iubiţel”, sunt parte a unui circ sordid sau acrobaţii la joasă înălţime. Pe alocuri, pare un rinoceraş în spielhossen. Cum nu orice trestie este şi gânditoare, aceleaşi evaluări şi pentru ex-partenera, ispitită de refacerea vieţii şi somată să părăsească imobilul. Spuneam că tot ghiveciul pare rânced, încât te ţii de nas. Şi atunci, nedumeriţi, cităm doar o propoziţie din Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar (art. 233 din Legea 1/2011), cu referire la „conduita morală conform deontologiei profesionale”. Pentru a concluziona, ca în geometrie, că textele prof. Constantin Lungulescu sunt incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice. Q.e.d. În plus, cinismul cu care îi scaldă adversarii este mai necruţător ca acidul sulfuric. Sunt şi erori care se plătesc scump. Între acestea, ipocrizia, ca omagiu pe care viciul îl aduce virtuţii.

2 COMENTARII

  1. Scrisoare – manifest a unor sindicaliști „Spiru Haret” fără lider

    Domnule Președinte Constantin Lungulescu
    A trecut mai bine de un an de zile de când nu mai participați la ședințele Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, motivând că inspectorul școlar general nu v-a „apreciat” la justa valoare.
    Despre ce valoare este vorba, domnule președinte, când dumneavoastră ați uitat, se pare, că aveți datoria de a apăra și a susține interesele colegilor, ale membrilor de sindicat?
    Așadar, domnule Președinte, considerăm că:
    1. Ați adus în spațiul public problemele dumneavoastră personale încercând să faceți pe alții vinovați de neînțelegerile familiale cu care vă confruntați.
    2. Ați transformat instituția pe care o reprezentați într-un apărător al unor interese politice și personale pe care singur le trâmbițați pe la „colțuri”.
    3. Ați înșelat încrederea miilor de membrii „Spiru Haret” care așteptau de la dumneavoastră să fiți vehement în a le apăra interesele.
    4. Ați ales să purtați un război public cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj din momentul în care aceasta nu s-a lăsat manipulată de dumneavoastră.
    5. Ați uitat pe cine reprezentați și acest lucru se vede foarte clar din postările de pe pagina personală de facebook, acolo unde nu faceți decât politică și împroșcați cu noroi pe cei care nu au dorit să vă facă pe plac.
    6. Ați dezinformat și încercați să deturnați atenția colegilor noștri de la adevăratele probleme ale sistemului de educație(apropo, nici nu mai amintiți de ele).
    7. Ați reușit să vă înconjurați de o camarilă cu interese obscure și de altă natură decât cele reale. „Prietenii” din jur vă manevrează și vă conduc încet, dar sigur, către un final asumat și așteptat.
    8. Ați înțeles de o altă manieră lupta sindicală, conducându-vă după dictoanele „cine nu e cu noi e împotriva noastră” și „după mine, Potopul!”
    9. Ați anulat, prin comportamentul dumneavoastră permanent, ideea de unitate de breaslă, încercând să dezbinați prin orice mijloace, numai pentru că v-ați dorit să ajungeți în vârf.
    10. Ați eliminat încet, dar sigur, toți oamenii de valoare din jurul dumneavoastră(bineînțeles, vă puteau deveni contracandidați la funcție și asta vă speria).
    11. Ați finanțat cu banii sindicatului numeroase excursii de recreere pentru dumneavoastră și prietenii dumneavoastră pentru că trebuiau să fie pregătiți și ozonificați pentru bătăliile sindicale(doar ați recunoscut public că ați fost în Insulele Baleare.
    12. Ați clamat prietenii cu oameni politici „grei” și nu ați dat înapoi de la a afirma că acționați și cu sprijinul acestora.
    13. Ați dezinformat și continuați să dezinformați, persoanele care nu servesc intereselor dumneavoastră meschine.
    14. Ați refuzat constant ideea reunificării celor două sindicate, de teamă că vă veți pierde funcția și privilegiile.
    Pentru toate acestea și pentru multe altele, domnule Președinte, considerăm că a sosit momentul să vă dați DEMISIA. Nu o numim „de onoare” deoarece credem că nu cunoașteți acest cuvânt dar, cel puțin, RENUNȚAȚI domnule Președinte și asumați-vă, până nu e prea târziu, și până ce decăderea instituției pe care o reprezentați să fie ireversibilă.
    Semnat,
    Un colectiv de sindicaliști, doar simpli cotizanți, nereprezentați

  2. Care este scopul acestui articol? Cum permiteti tiparirea unor evenimente din viata personala a unor oameni doar pentru ca ocupa o functie la ISJ?? Consider acest articol rusinos pentru presa si ma declar dezamagita de importanta pe care o dati unei astfel de stire.

Comments are closed.