Regatul Unit: Ed Miliband îl poate devansa pe David Cameron?

0
305

Are şanse liderul Partidului Laburist, Ed Miliband, de a deveni viitorul premier al Regatului Unit, se întreabă presa britanică. Şi răspunsul este greu de dat, fiindcă alegerile legislative din 7 mai a.c. sunt un coşmar pentru analiştii politici. Nici o majoritate sigură nu poate rezulta de la urne şi speculaţiile privind posibilele coaliţii guvernamentale nu contenesc. Sondajele plasează conservatorii lui David Cameron şi laburiştii lui Ed Miliband „umăr la umăr”, cu un uşor avantaj pentru acesta din urmă. În acest context, nu se exclude ipoteza ca Ed Miliband să devină viitorul rezident al 10 Downing Street. Interesant este faptul că Ed Miliband şi David Miliband, doi fraţi, s-au aflat alături de Tony Blair, David susţinând reforma „New Labour” a fostului premier. Ambii fraţi au făcut parte din guvern, în 2007. David a fost ministru de Externe, iar Ed a fost secretar al Consiliului de miniştri. Trei ani mai târziu, Partidul Laburist, uzat de cei 13 ani în care s-a aflat la putere, a pierdut alegerile şi a căutat un nou lider pentru înlocuirea lui Gordon Brown. Spre surpriza generală, Ed l-a învins, în alegerile pentru preşedinţia partidului, pe fratele său care era dat favorit cu 50,65% – 49,65%. Botezat „Ed cel roşu”, el nu a ezitat în a dezvălui abuzurile marilor patroni, excesul de putere al conglomeratului media condus de Rupert Murdoch, implicat în ascultări ilegale. Şi-a făcut un duşman sau, mai degrabă, a pierdut susţinerea lui Murdoch, pe care a avut-o atât Tony Blair, cât şi David Cameron, în accederea la 10 Downing Street. În politica externă, s-a opus unei intervenţii militare în Siria, în urma utilizării de arme chimice, de către aceasta, în 2013. Patru din zece alegători îl consideră pe ed Miliband bizar, în timp ce o largă majoritate estimează că nu poate deveni prim-ministru. Cea mai mare problemă a sa este că media, controlată de Rupert Murdoch, îi este ostilă. Cu toate acestea, se spune că Scoţia va fi cheia scrutinului. Un tradiţional baston roşu ar putea bascula masiv în cealaltă parte. Naţionaliştii scoţieni (SNP) deţin 50 din cele 59 de locuri în Parlamentul scoţian. Cu toate acestea, în proiecţia lui „The Guardian”, laburiştii sunt văzuţi ca posibili câştigători ai alegerilor şi capabili să formeze o majoritate. Timpul care a mai rămas până la alegeri este decisiv şi Ed Miliband speră să profite de dezbaterile televizate pentru a convinge electoratul că are statura unui prim-ministru. Mai mult, poate scrie un nou capitol în istoria acestei familii politice, care este Partidul Laburist.