Cioroianu, aviz favorabil în comisii pentru postul delegat permanent pe lângă UNESCO

0
263

Adrian Cioroianu a primit, ieri, aviz favorabil în comisiile reunite de politică externă pentru postul de delegat permanent pe lângă UNESCO. Avizul favorabil, care este consultativ, a fost dat cu 18 voturi “pentru” şi unul “împotrivă”.

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat, pe 30 aprilie, propunerea de numire a lui Adrian Cioroianu pentru postul de delegat permanent pe lângă UNESCO. Cioroianu le-a spus parlamentarilor că, pe de o parte, un ambasador la UNESCO are o poziţie privilegiată în relaţia cu instituţiile din România, pentru că există o comisie naţională UNESCO în cadrul Ministerului Educaţiei, în Parlament există o comisie pentru relaţiile cu UNESCO, iar la Universitatea Bucureşti există o catedră UNESCO, dar pe de altă parte a atras atenţia că agenţia ar putea să aibă în prezent alte priorităţi în afara Europei.

El a estimat că UNESCO “nu va fi foarte mult focalizată pe continentul european” în condiţiile în care multe situri culturale şi istorice din Irak şi Siria “sunt puse în pericol de acest flagel pe care-l reprezintă fundamentalismul religios”. “Următorii ani vor fi dedicaţi acestor spaţii. Asta nu înseamnă că România nu trebuie să-şi continue campania pe care a avut-o. (…) Voi putea analiza toate dosarele pe care România le are în lucru şi este în intenţia mea – şi o consider o prioritate – de a continua toate iniţiativele bune, pozitive, în interesul naţional care sunt în lucru”, a spus Cioroianu.

Întrebat de parlamentari despre posibilitatea înscrierii mai multor situri româneşti pe lista UNESCO, el a avertizat că, deşi există mai multe propuneri în acest din partea statului român, că nu se va putea obţine protejarea pe lista UNESCO a unor astfel de situri “dacă nu vom garanta în primul rând înscrierea lor pe lista naţională a interesului faţă de cultură, faţă de bogăţiile naturale”.

În ceea ce priveşte eşecul în privinţa înscrierii pe lista UNESCO a ansamblului Brâncuşi de la Târgu Jiu, Adrian Cioroianu a spus că, în opinia sa, “una dintre cauzele principale ale insuccesului a fost maniera poate puţin neglijentă în a alcătui dosarele”. “Noi nu-l vom putea înscrie ca patrimoniu UNESCO pe Constantin Brâncuşi, este de la sine înţeles că acest uriaş creator şi artist este o valoare pe care noi o împărţim cu unul dintre principalii noştri parteneri, Franţa, (…) dar acele lucrări de la Târgu Jiu cred că merită în continuare să fie înscrise ca ansamblu”, a precizat Cioroianu.

Născut în 1967, la Craiova, Adrian Cioroianu este doctor în Istorie al Universităţii Laval din Quebec, Canada, şi al Universităţii Bucureşti. Specializat în Istoria Contemporană a României, lucrează din 1993 în Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (în prezent, profesor şi decan), unde susţine cursuri de istorie a regimului comunist din România şi de istorie a Rusiei postsovietice. Adrian Cioroianu a fost ministru de Externe în cabinetul Tăriceanu, în perioada 5 aprilie 2007 – 15 aprilie 2008.