A luat „foc” Decathlonul

1
439

Un incendiu de proporţii a izbucnit, ieri, în Craiova, la Electroputere Parc Mall, în magazinul Decathlon, autospeciale ale pompierilor, ambulanţe şi echipaje SMURD sosind în trombă la faţa locului pentru a face faţă situaţiei. Cumpărătorii şi personalul magazinului au fost evacuaţi, însă au fost şi persoane rănite sau intoxicate cu fum, în timpul intervenţiei nişte hoţi au încercat să fugă cu laptop-uri şi televizoare motiv pentru care au apărut la faţa locului şi echipaje de jandarmi, voluntari craioveni au dat şi ei o mână de ajutor la descoperirea şi scoaterea din magazin a persoanelor blocate, iar în final totul s-a terminat cu bine. Întrega desfăşurare de forţe a făcut parte dintr-un exerciţiu în sistem integrat, supravegheat de prefectul de Dolj, pentru verificarea modului de reacţie a tuturor forţelor care trebuie să intervină în cazul unei situaţii de acest gen reale.

Exerciţiul de proporţii, în care au fost implicate peste 500 de persoane, a vizat verificarea activităţii serviciilor profesioniste, comitetului judeţean, comitetului local şi a forţelor de cooperare în cazul producerii unui incendiu la un centru comercial. În activităţi au fost angrenate forţe şi mijloace ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj; Primăriei municipiului Craiova – Compartimentul Situaţii de Urgenţă şi Poliţia Locală; Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj; Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD).

Potrivit scenariului, la magazinul sportiv Decathlon, de la Electroputere Mall din Craiova, a izbucnit un puternic incendiu, determinat de un scurtcircuit electric la agregatul de compactare carton. Incendiul s-a extins la o autoutilitară staţionată la descărcat, cu pericol de propagare la întreg magazinul şi la depozitul magazinului de electrocasnice Media Galaxy. La nivelul obiectivului, a fost activată celula de urgenţă, care a anunţat evenimentul prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. În momentul producerii evenimentului în clădirea incendiată se aflau 34 de persoane, dintre care 30 cumpărători şi 4 angajaţi.

Peste 500 de persoane angrenate în acţiune

Garda de intervenţie a Detaşamentului 2 Pompieri Craiova este alertată şi se deplasează la locul intervenţiei. În timp ce se desfăşurau operaţiunile de localizare şi lichidare a incendiului, comandantul intervenţiei este informat că în interiorul autoutilitarei cuprinse de incendiu se află 2 containere cu conţinut necunoscut, care prezintă inscripţia „RADIOACTIV”. Este solicitat să intervină autolaboratorul CBRN din cadrul I.S.U. Dolj pentru stabilirea cu exactitate a continutului suspect. În urma incendiului, scara improvizată care duce pe acoperiş a fost cuprisă de flăcări, astfel 5 muncitori care executau lucrări de reparaţii pe clădire au rămas izolaţi, impunându-se urgent salvarea acestora. Comandantul intervenţiei solicită intervenţia unui echipaj cu autoscară mecanică. Imediat directorul magazinului anunţă că un angajat este dat dispărut, existând posibilitatea să fie rănit în locul unde a izbucnit incendiul. Se solicită în sprijin echipajele canine din cadrul Centrul de Educare Canină pentru căutarea persoanei în interiorul magazinului.

Comandantul intervenţiei este informat că, în urma panicii şi aglomeraţiei create, 2 persoane au sustras 4 laptop-uri şi 2 televizoare din magazinul de electrocasnice Media Galaxy, situat în imediata apropiere. Astfel, este necesară intervenţia oportună a echipajelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.

În urma săpăturilor care se efectuau pentru fundaţia unui nou magazin de materiale de construcţii, după  îndepărtarea stratului de pământ cu un buldoexcavator, se găseşte un proiectil exploziv calibrul 120 mm. În sprijin este solicitat să intervină un echipaj pirotehnic din cadrul I.S.U. „Oltenia” Dolj.

Mai multe autospeciale pentru stingerea incendiilor, ambulanţe, echipaje SMURD, poliţişti şi jandarmi au intervenit pentru gestionarea acestei situaţii complexe, reuşindu-se lichidarea incendiului şi salvarea tuturor persoanelor, răniţii fiind trataţi la spitalul mobil amenajat în curtea centrului comercial.

„Am creat câteva situaţii tactice pentru verificarea capacităţii operaţionale a Inspectoratului şi a structurilor cu care se cooperează în gestionarea situaţiilor de urgenţă. Peste 500 de oameni, de la toate structurile, au fost angrenaţi în acest exerciţiu şi, după cum s-a putut vedea, fiecare ştie ce are de făcut, aşa că eu cred că ne-am descurca bine şi într-o situaţie reală”, a declarat inspectorul-şef al ISU Dolj, col. Constantin Florea.

Prefectul de Dolj, Nicolae Sorin Răducan, prezent la faţa locului în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, s-a declarat mulţumit de modul în care au intervenit şi au cooperat toate forţele implicate în această activitate care este un bun exerciţiu de pregătire pentru o situaţie reală, pe care nimeni nu o doreşte. „Din punct de vedere al intervenţiei cadrelor ISU Dolj, într-o situaţie reală, sunt convins că nu ar fi probleme. Sunt profesionişti, au dat dovadă că ştiu să-şi facă datoria şi au tehnica necesară pentru orice fel de intervenţii. Mai mult, îi pot instrui, şi chiar fac acest lucru, pe angajaţii din centrele comerciale cu privire la prevenirea incendiilor şi modul de reacţie în cazul apariţiei acestora, chiar dacă uneori este nevoie şi de amenzi”, a spus Nicolae Sorin Răducan.

1 COMENTARIU

  1. acest incendiu este ca urmare a uni blestem ca o fabrica de aparataj ende lucrau 2000 de muncitari a fost dusa la fier vechi ==osa mai fie situati din acestea pina scapam de blestem

Comments are closed.