112 societăţi din Dolj au fost premiate la „Topul Firmelor”

0
326

Camera de Comerţ şi Industrie Dolj a organizat, ieri, la Centrul Multifuncţional Craiova, cea de-a XXII-a ediţie a „Topului Firmelor’’, eveniment în cadrul căruia au fost premiați cei mai importanţi operatori economici din judeţ care au reuşit să sfideze fiscalitatea şi care au avut performanţe economico-financiare notabile în anul 2014. La acest eveniment au participat şi reprezentanţii administraţiei publice locale.

Gabriel Vlăduţ

Peste 800 de firme au fost selecţionate din aproximativ 17.500 care au depus bilanţul la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj pentru anul 2014. Peste 10% dintre firmele selectate  au întrunit şi criteriile de eligibilitate, calificându-se astfel pe unul din cele zece locuri ale clasamentului.  112 întreprinzători au plecat  acasă cu premii, un număr mai mic comparativ cu anul trecut, ceea ce înseamnă, aşa cum a precizat şi ing. Gabriel Vlăduţ, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj, că anul acesta „au crescut şi exigenţele juriului”. Pentru comunitatea de afaceri din Dolj, „Topul Firmelor” este sărbătoarea companiilor care prin muncă, pasiune, perseverenţă şi tenacitate şi-au respectat angajamentul la excelenţă. Metodologia precisă, utilizată de toate Camerele, asigură nota de elitism şi siguranţă a Topului, care se diferenţiază semnificativ de topurile organizate de alte structuri şi organizaţii înregistrate în România. Aceste companii sprijină atât bugetul local, cât şi familiile a zeci de mii de angajaţi. „Cea de-a XII-a e diţie a Topului firmelor organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Dolj premiază cei mai importanţi operatori economici din judeţ, care au avut performnaţe economice – financiare notabile în anul 2014. Din cele 17.500 de firme din judeţul Dolj care au depus bilanţul pentru anul 2014, în topul din acest an figurează 813 compaii laureate”, a precizat ing. Gabriel Vlăduţ, preşedintele Camerei de Comerţ.

„Rolul Camerei de Comerţ şi Industrie este acela de a servi intereselor mediului de afaceri local

     Printre criteriile utilizate la elaborarea Topului judeţean al firmelor s-au numărat: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane, eficienţa utilizării capitalului angajat etc. Topul firmelor este un barometru al realităţii economice judeţene. Conform Legii 335/2007, Camera de Comerţ şi Industrie Dolj este unicul organizator la nivel judeţean al acestui eveniment tradiţional. „În primul rând este un eveniment tradiţional, un eveniment în care premiem competivitatea, premiem valoare, premiem acele firme care nu numai că au rezistat pe o piaţă dificilă în ultimii ani, dar au creat şi plus valoare. Ca număr total de firme din care au fost selectate acelea care au intrat în top, vorbim de un număr mai mare. Din punct de vedere valoric numărul firmelor s-a menţinut şi o parte din aceste firme sunt şi în topul naţional, în topul celor mai bune firme din ţară. Problemele există la multe firme, dar cele care au intrat în top sunt cele cu bilanţ pozitiv, care nu înregistrează pierderi.  Evenimentul de astăzi ( n.r ieri) aduce în centrul comunităţii de afaceri locale şi nu numai, rezultatele şi activitatea firmelor reprezentative din judeţ care, prin performanţele lor reuşesc ca de la un an la altul să aducă valoarea adăugată economiei locale şi naţionale, să creeze competitivitate. Rolul Camerei de Comerţ şi Industrie este acela de a servi intereselor mediului de afaceri local”, a mai spus Gabriel Vlăduţ.

Acest top judeţean a fost structurat pe şase domenii de activitate :

  • Cercetare-Dezvoltare şi High – Tech;
  •  Industrie;
  • Agricultură, Silvicultură, Pescuit;
  • Construcţii;
  • Servicii; Comerţ şi Turism.