Agresorul poliţiştilor de la Rutieră, condamnat definitiv

0
272

Craioveanul Ştefan Cantemir Mitre, arestat preventiv în august anul trecut pentru ultraj, după ce a bătut doi poliţişti de la Biroul Rutier Craiova care l-au oprit în trafic, a fost condamnat definitiv. Magistraţii Curţii de Apel Craiova i-au respins, luni, apelul declarat împotriva sentinţei Judecătoriei Craiova prin care a primit 2 ani de închisoare cu executare, astfel că bărbatul rămâne în penitenciar până la ispăşirea pedepsei. Pentru că doar unul dintre poliţiştii agresaţi s-a constituit parte vătămată în procesul penal şi nu a cerut despăgubiri, Mitre are de achitat doar cheltuieli judiciare, în sumă de 1.300 de lei.

Reamintim că pe 23 septembrie 2014 se înregistra la Judecătoria Craiova dosarul în care craioveanul Ştefan Cantemir Mitre, de 36 de ani, din Craiova, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ultraj. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au reţinut în sarcina craioveanului faptul că, în dimineaţa zilei de 29 august, în loc public, a agresat doi poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Aceştia au suferit leziuni pentru vindecarea cărora au nevoie de 3-4, respectiv 5-6 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor eliberate de medicii legişti.

Mai exact, în jurul orei 4.00, un echipaj format din doi poliţişti ai Biroului Rutier Craiova care acţiona pe „Calea Bucureşti”, la intersecţia cu strada „Horia”, a oprit maşina în care se afla Ştefan Cantemir Mitre, oamenii legii cerându-i acestuia documentele. Craioveanul a refuzat să se legitimeze, a făcut scandal, i-a lovit pe cei doi oameni ai legii apoi a fugit. A fost prins ulterior, fiind dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru audieri. Mitre se afla în perioada termenului de încercare, după ce, în octombrie 2013, a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru participarea la scandalul cu împuşcături petrecut la intersecţia străzilor „Războieni” şi „Peneş Curcanu” din cartierul craiovean George Enescu, de pe 10 septembrie 2007.

Pe 29 august 2014 Mitre a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în cadrul procesului penal doar unul dintre poliţişti s-a constituit parte vătămată, iar pe 17 noiembrie 2014 Judecătoria Craiova a pronunţat sentinţa în dosar. Ştefan Cantemir Mitre a fost găsit vinovat de ultraj, fiind condamnat la o pedeapsă de un an închisoare cu executare. Judecătorii au decis însă ca bărbatul să execute şi pedeapsa primită cu suspendare, rezultând astfel 2 ani de închisoare.

Bărbatul a declarat apel, însă luni, 26 ianuarie a.c., judecătorii de la Curtea de Apel Craiova i-au respins apelul ca nefondat şi i-au scăzut din pedeapsă perioada petrecută în arest preventiv de pe 29 august până acum. Craioveanul rămâne astfel în penitenciar până la ispăşirea pedepsei.