Atleţii de la CSM Craiova au îmbinat plăcerea cu munca în Dubai

0
281

Dubai, un stat de dimensiuni nu foarte mari, component al Emiratelor Arabe Unite, sălaşul de vacanţă al unora dintre cei mai influenţi oameni din lume. Extravaganţa îl defineşte, împreună cu luxul prezent în toate colţurile. O simplă vizită în acest oraş necesită costuri masive, pe care puţini români şi le-ar permite în perioada actuală. Însă mai există o cale, nici ea uşoară, prin care poţi explora tărâmuri exotice. Aceasta se numeşte performanţa sportivă. Competiţiile îi poartă pe sportivii care excelează pe meleaguri care, în alt mod, ar fi greu de atins. Acesta este şi cazul celor trei atleţi ai clubului CSM Craiova, care s-au delectat câteva zile în Dubai, îmbinând munca cu plăcerea. Andrei Ştefana, Daniela Constantinescu şi Elena Moagă au participat la sfârşitul săptămânii trecute la Crosul Internaţional din Dubai, unde au reuşit performanţe cu echipele balcanice. Ştefana a făcut parte din echipa câştigătoare a întrecerii masculine, iar Constantinescu şi Moagă au obţinute medalii de argint împreună cu formaţia feminină a zonei balcanice, fiind devansate în clasament de către echipa Emiratelor Arabe, în componenţa căreia se aflau în majoritate atlete etiopene naturalizate. Experienţa trăită la Dubai a întipărit amintiri plăcute în memoria atleţilor, care, cu siguranţă, nu se vor „evapora” prea curând. „A fost o experienţă foarte frumoasă, nu multă lume poate ajunge acolo, dar sportul are şi părţile lui plăcute, avantajoase, pe lângă durerea de la antrenamente şi munca depusă. Este o zonă extraordinară, clădirile sunt imense, la tot pasul vezi câte o construcţie impresionantă şi nu ai cum să nu rămâi puţin şocat. Am vizitat cam tot ce era mai important, cel mai mult m-au impresionat, şi cred că pe toţi au făcut-o, clădirile uriaşe, recunoscute mondial pentru mărimea lor, Burj Khalifa, Burj Al-Arab. Concursul a fost bun, nivelul a fost unul ridicat, au alergat şi sportivi de culoare, cursa nu a fost deloc uşoară. Am avut ocazia să asistăm şi la celebrul maraton de la Dubai, la care a alergat şi Bekele, am stat chiar în acelaşi hotel cu el”, a declarat Andrei Ştefana. “Am venit pe locul doi cu echipa balcanică, sunt foarte mulţumită de rezultat. Pentru mine a fost cea mai lungă cursă pe şosea. Nu am mai alergat până acum 10.000 de metri. Mi-a plăcut foarte mult şi sunt încântată că nu am dezamăgit, m-am descurcat destul de bine. Era greu să ne batem de la egal la egal cu fetele din Emirate, cele care au câştigat, dar până la urmă am obţinut o performanţă frumoasă. Despre Dubai nu cred că poate fi descris uşor în cuvinte. Este un oraş care te impresionează de la primii paşi făcuţi în interiorul lui. Sunt recunoscătoare sportului că m-a ajutat să ajung în asemenea colţuri ale lumii. Nu cred că aş fi putut ajunge vreodată acolo, dacă nu s-ar fi ivit această ocazie. Vizite am făcut la cele mai importante puncte turistice, Burj Khalifa, Burj Al-Arab, am văzut şi o moschee foarte interesantă. Ne-am plimbat prin jurul hotelului, prin port, a fost o experienţă de vis”, a spus Daniela Constantinescu. „Concursul a fost foarte bine organizat, traseul a fost unul bun, am văzut un interes mare pentru această competiţie, deoarece au asistat mulţi spectatori la cursă. În Dubai se ţine şi un maraton cunoscut, unde participă sportivi foarte buni din lume. Nici la crosul la care am alergat noi nu a fost un nivel scăzut, am avut parte de o concurenţă acerbă, mai ales din partea fetelor care reprezentatu Emiratele Arabe, pentru că toate erau alergătoare originare din Etiopa, dar naturalizate de către arabi. În afara concursului, pot spune că am avut parte de o vacanţă extraordinară. Totul pare mult mai mare şi luxos faţă de ceea ce am văzut la televizor sau pe internet. Am fost entuziasmată de faptul că voi avea posibiltatea să vizitez o zonă frecventată de cei mai importanţi oameni din lume, şi acum am o stare de bine când mă gândesc la ceea ce am văzut acolo. M-a impresionat mult Burj Khalifa, care îţi dădea senzaţia că parcă nu se mai termină, adâncindu-se tot mai mult în cer, dar şi restul oraşului, ca arhitectură şi aranjament, este superb”, a afirmat şi Elena Moagă.