Craiovean reţinut pentru şapte furturi din locuinţă

0
267

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Craiova, a ajuns în arestul Poliţiei doljene pentru 24 de ore, după ce poliţiştii au reţinut în sarcina sa comiterea a şapte furturi din locuinţe, prejudiciul cauzat fiind estimat la aproape 50.000 lei. Ieri după-amiază craioveanul a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, pe 13 aprilie 2014 poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Craiova erau anunţaţi de un craiovean de 48 de ani că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa din Craiova, de unde i-au sustras mai multe bijuterii şi obiecte electronice. Poliţiştii Secţiei 3 Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic, au demarat cercetările şi au reuşit acum identificarea autorului faptei, stabilind că este vorba despre Daniel Ionel Sîrbu, de 32 de ani, din Craiova. Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul este autorul a încă 6 furturi din locuinţe, pe care le-a comis în perioada 27 aprilie 2013 – 15 martie 2015. Bărbatul urmărea imobile unde putea intra pe fereastră, iar din interior sustrăgea bijuterii din aur şi argint, articole de îmbrăcăminte şi aparatură electronică, prin cele şapte furturi comise cauzând un prejudiciu de aproximativ 48.700 lei, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj. Astfel, joi, 26 martie a.c., în urma analizării materialului probator cu procurorul de caz, suspectul a fost reţinut şi introdus în arestul IPJ Dolj pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii a 7 infracţiuni de furt calificat, după cum a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Ieri după-amiază craioveanul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova care a decis să promoveze la instanţă cauza, solicitând arestarea preventivă a lui Sîrbu pentru 30 de zile.