Cursuri pentru şomeri şi persoane inactive

0
324

Ieri, la sediul Universităţii „Spiru Haret” din Craiova a avut loc lansarea Proiectului „Creşterea gradului de ocupare pentru zone foste industrializate, prin implementarea de măsuri active educaţionale şi de formare profesională. ” Programul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeşte în oameni” şi este derulat în parteneriat de către Universitatea „Spiru Haret” şi „Topges Consulting” SRL. După cum a precizat Gheorghe Bică, manager de proiect, „grupul ţintă este format din 400 de persoane – inactive sau şomeri, cu o pondere mare pentru femei, tineri şi persoanele care au împlinit 45 de ani. Acţiunea se va desfăşura în Dolj şi Craşa-Severin. Vor fi şapte cursuri de formare profesională, gratuite, fiecare persoană selectată beneficiind de o bursă în cuantum de 1.000 de lei. Primii 40 de cursanţi, cu rezultatele cele mai bune, vor primi câte un premiu de 10.000 de lei, toţi vor primi diplome certificate european, iar ţinta este ca 29 de persoane, beneficiare ale cursurilor, să fie angajate.” La lansarea de ieri, au fost prezenţi, vice-primarul Craiovei, Mihai Genoiu, administratorul public al judeţului Dolj,  Aurel Dincă, reprezentanţi ai mediului de afaceri, studenţesc, primari din Dolj.