Despre împăduriri şi inundaţii, la Colegiul Prefectural

0
293

Colegiul Prefectural de ieri a fost destinat, în principal,  prezentării măsurilor de ordine publică, în perioada Sărbătorilor Pascale. Dar, la „diverse”, a avut şi două puncte importante pe ordinea de zi: programul de împădurire în judeţ şi situaţia îmbunătăţirilor funciare. Cum la întâlnire au fost prezenţi cei mai mulţi dintre primarii din Dolj, subiectele au fost de interes maxim.

Despre măsurile preconizate pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice, în perioada Sărbătorilor Pascale, nu insistăm prea mult, fiind deja binecunoscute procedurile existente în astfel de perioade. Fiecare reprezentant al instituţiilor cu prerogative în domeniu ştie ce are de făcut, din acest punct de vedere neexistând foarte multe lucruri nelămurite. Altceva a atras atenţia. Prefectul de Dolj, Sorin Nicolae Răducan, a cerut Colegiului Prefectural ca la „diverse” să fie discutate situaţia împăduririlor şi a sistemului de îmbunătăţiri funciare, solicitare care a fost aprobată. Astfel, Eugen Gioancă, care şi-a anunţat plecarea din postul de director adjunct al Direcţiei Silvice Dolj, a prezentat planul de împăduriri pentru judeţul Dolj. „Printr-un protocol semnat între Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Asociaţia Comunelor din România, Romsilva va pune la dispoziţia comunităţilor1,5 milioane de puieţi pentru împădurire.Regia se obligă să sprijine acţiunile de împădurire, să asiste la plantare şi să asigure, prin specialişti, asistenţa tehnică necesară. La rândul lor, administraţiile publice locale trebuie să facă dovada că terenurile pentru care se solocită această sponsorizare sunt în domeniul public sau privat al Primăriilor. În ceea ce priveşte fondul forestier, în Dolj sunt peste 87.000 ha, sub media naţională şi europeană. Pe fondurile strict forestiere – particulare sau în administrarea Direcţiei Silvice – în plan se află, în 2015, împădurirea a 706 ha, 400 dintre acestea fiind practic goale. Sperăm, vorbind de comunităţile locale, să fie ceruţi cel puţin 500.000 de puieţi din fondul pus la dispoziţie de Romsilva. Şi, mai ales, să fie revendicate terenurile degradate, care pot fi reîmpădurite”, a precizat Gioancă.

Deocamdată, situaţia este sub control

Cel de-al doilea subiect „fierbinte” a fost cel al îmbunătăţirilor funciare. Cel care a dat explicaţii a fost Dan Constantin, director al Filialei Dolj a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare. „Am fost obligaţi, din cauza precipitaţiilor abundente, să să prnim staţile de desecare, mai ales în zona riverană Dunării acţionându-se în regim de urgenţă. S-a lucrat şi se lucrează la decolmatarea canalelor şi suntem nevoiţi ca, pentru următoarea perioadă, să acţionăm tot în regim de urgenţă cu staţile de desecare.Avem ceva probleme la celaru, Amărăşti , Rojişte unde sunt gospodării inundate. Cele două acumulări de apă, de la Bistreţ şi Fîntînele, sunt sub control. Am intervenit, cum se ştie, şi la Zănoaga”, a precizat Dan Constantin. Prefectul de Dolj le-a cerut primarilor să identifice, în teren, canalele cu risc ridicat de inundaţii şi să înceapă acţiunea de împădurire.