PSD îşi bate joc de elevi şi profesori şi minte electoratul cu inaugurări în reluare

0
366

1Partidul Naţional Liberal Dolj constată încă o dată încălcarea legii de către PSD. De data aceasta au îngrădit accesul la educaţie al elevilor Școlii Gimnaziale Braloştiţa şi au folosit abuziv microbuzele şcolare pentru a căra oamenii din Braloştiţa la mitingul organizat de Organizaţia PSD Braloştiţa. La ora 10.30 toate cursurile şcolare au fost întrerupte la ordinal directorului şcolii, Sîrbu Silvică. Microbuzele au fost folosite pentru a duce persoanele asistate social din toate satele comunei către Braloştiţa, unde a avut loc evenimentul. De asemenea, elevii preşcolari au fost şi ei transportaţi către grădiniţa din localitate ce urma să fie inaugurată.

Solicit demisia directorului Sîrbu Silvică. Este inacceptabil ca un director de şcoală să încalce legea cu bună ştiinţă pentru a sprijini un miting politic. Ce a făcut dumnealui este o bătaie de joc la adresa elevilor – şi părinţilor lor, dar şi a cadrelor didactice de la şcoala din satul Valea Fîntînilor, care aveau cursuri pana la ora 17:00 şi care efectiv au fost nevoiţi să stea degeaba la şcoală. Demisia, domnule Sîrbu Silvică!“ a declarat Amza Dumitru – preşedinte PNL Braloştiţa.

Neregulile şi incompetenţa sunt la ele acasă, în Braloştiţa, de când localitatea este condusă de PSD. În urmă cu aproximativ 2 ani, mai exact pe 9.11.2014, înaintea alegerilor prezidenţiale, primarul Sârbu Ioan, a inaugurat cu mare fast, în prezenţa mai marilor PSD de la judeţ, grădiniţa din satul Braloştiţa. Pentru că actualul primar nu a fost în stare să o racordeze la reţeaua de energie electrică, grădiniţa nu a putut fi folosită. Cum nu se poate lăuda cu vreo realizare, astăzi, în prezenţa mai marilor PSD Dolj a făcut a doua inaugurare, mai bine spus a sărbătorit branşarea la reţeaua electrică a acestei clădiri. Aşa vă învăţaţi oamenii, domnule Claudiu Manda, să încalce legea? Se pare că pentru PSD nimic nu este mai important decât interesul partidului. Doamna Lavinia Craioveanu, aşa vreţi să conduceţi judeţul, prin hoţie?

Grădiniţa inaugurată de două ori de primarul PSD este meritul domnului Amza Dumitru. Dacă dumnealui nu ar fi întocmit proiectul în anul 2011, când a fost la cârma comunei Braloştiţa, primarul Sârbu Ioan nu ar fi avut nicio realizare. Este timpul să îi acordaţi din nou votul dumneavoastră domnului Amza Dumitru. A dovedit o dată că este un om competent, o va face şi a doua oară. Este singura soluţie pentru dezvoltarea şi implementarea de proiecte benefice comunei Braloştiţa“, a declarat Nicolae Giugea, candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj.

Biroul de presă al PNL Dolj