Ca în fiecare an, sărbătorim ziua de 1 Decembrie cu gândul la Marea Unire – pe vecie – de la 1918 a Ardealului cu toate Ţările Române. Atunci, la Marea Adunare de la Alba Iulia s-au adunat reprezentanţii poporului român din Transilvania şi Banat, peste 100.000 de delegaţi, pentru a rosti răspicat dezideratul cel mai sfânt, pe care l-a avut vreodată neamul nostru: vrem unirea. Nu este în intenţia noastră de a relua sau repovesti succesiunea evenimentelor şi împrejurările care au făcut posibilă crearea României Mari. De la Tisa până la Nistru. România Mare devenea la 1 Decembrie 1918 ţara tuturor acelora care vorbesc şi se roagă lui Dumnezeu în aceeaşi limbă românească, care aparţin aceluiaşi pământ românesc şi sunt pătrunşi de aceleaşi gânduri şi sentimente româneşti. Voinţa unanimă care a biruit la Alba Iulia a zguduit şi dărâmat ultimul hotar, ultimele rămăşiţe din graniţele cu care lunga tiranie a istoriei spintecase veacuri de-a rândul fiinţa neamului românesc. O fericită coincidenţă a făcut ca exact în istorica zi de 1 Decembrie 1918, când la Alba Iulia se hotăra unirea Transilvaniei cu Ţara Românească, Bucureştiul să trăiască un eveniment cu valoare de simbol: revenirea Regelui Ferdinand, “trist” – în opinia unor contemporani -, fără a-şi exterioriza bucuria, de a-şi fi legat numele de marele act istoric al Unirii, în capitala ţării, după ce din noiembrie 1916 fusese nevoit să se retragă la Iaşi. România strângea la sânul ei, Basarabia şi Bucovina, două provincii răpite, dar şi Ardealul. Asta era atunci şi fiorul emoţiei a dăinuit în timp, chiar dacă din raţiuni ştiute s-au ignorat adevăraţii eroi, fără a căror contribuţie faţa istoriei ar fi fost diferită. În pofida patriotismului de paradă, suscitat an de an, prin repetarea unor clişee, la aproape un secol de la Marea Unire care a marcat intrarea noastră în modernitate, aceasta pare neîncheiată sau într-un moment de stagnare. Ce fel de Românie au visat Iuliu Maniu, Ion C. Brătianu, Regele Ferdinand şi ceilalţi din lumea lor? Este o întrebare la care rareori mai căutăm răspuns. Vorbind de generaţia Marii Uniri de la 1918, cât şi despre cea care i-a urmat, ar trebui să-i relevăm, pe lângă dimensiunea politică, autentică şi calitatea morală. Deşi aceasta a avut relativitatea ei, fără a fi dominantă, curând dovedindu-se un foc de paie. P. P. Negulescu în lucrarea sa “Partidele politice” (p. 39) vorbea de lupta violentă a partidelor vechi între ele, a partidelor noi contra celor vechi, a partidelor noi între ele şi a partidelor vechi contra celor noi. Oricum, oamenii aceia politici erau cei mai mulţi boieri sau, dacă nu erau boieri de origine, erau în orice caz boieri de suflet şi mentalitate. Nu se agăţau de putere, iar în politică nu se comportau sistematic ca nişte parveniţi. Lumea s-a schimbat şi simptomele de derapaj s-au resimţit, paradoxal, în anii în care România a redevenit ceea ce îi hărăziseră înaintaşii ei: europeană şi democratică. Parvenitismul, corupţia endemică, complexele intelectuale, au ajuns trăsături definitorii ale unei clase politice tot mai demonetizate, şi stigmatizate, dovadă ceea ce a exprimat recent strada. Vorbim tot mai rar, dacă nu deloc, despre patriotism, de parcă noţiunea n-ar mai fi de bon-ton. Evitând termenul de patriotism, riscăm să-i uităm şi semantica. A fi patriot, a avea conştiinţă naţională, înseamnă a te ocupa în primul rând de prezent, de mai buna rânduială, mai buna administraţie a ţării. Şi nu credem că cei care stau acum în fruntea treburilor ţării sunt abilitaţi să dea lecţii morale, fiindcă ceea ce ne flutură nu este decât o formă deghizată de anti-patriotism. Când pământul ţării se vinde străinilor, după ce industriile au fost toate distruse, când românii îşi părăsesc ţara, în căutarea de locuri de muncă, mai bine plătite, toate acestea, nu sunt decât motive, pentru care trăim din resentimente, cearta e un mod de viaţă, zgomotul de fond al convieţuirii noastre. S-ar zice că toată lumea urăşte toată lumea. Aerul e apăsător ca deasupra unui câmp de luptă. Sub acest semn întâmpinăm anul acesta ziua de 1 Decembrie, altminteri o zi sfântă a neamului nostru românesc.
