Posibilă cooperare în domeniul balistic şi nuclear între Iran şi Coreea de Nord

0
277

Potrivit unui grup al opoziţiei iraniene aflat în exil, o delegaţie de experţi nord-coreeni în focoase nucleare şi rachete balistice a vizitat o instalaţie militară de lângă Teheran în aprilie. Consiliul Naţional al Rezistenţei Iraniene (CNRI) este cel care a dezvăluit existenţa uzinei de îmbogăţire a uraniului de la Natanz şi a instalaţiei de prodecere a apei grele de la Arak, în 2002. Însă unii analişti afirmă că grupul are o agendă politică, iar Iranul respinge acuzaţiile cu privire la efectuarea unor cercetări în domeniul bombei nucleare ca nefondate şi falsificate de către inamicii săi. Iranul şi şase mari puteri încearcă să ajungă până la 30 iunie la un acord definitiv asupra controversatului program nuclear iranian, însă există în continuare probleme cu privire la măsurile de monitorizare şi verificare menite să asigure că Teheranul nu continuă un program clandestin de înarmare nucleară. Citând surse din Iran, inclusiv din cadrul Gardienilor Revoluţiei, Consiliul, cu sediul la Paris, afirmă că o echipă de şapte reprezentanţi din cadrul Ministerului nord-coreean al Apărării s-a aflat în Iran în ultima săptămână din aprilie. Aceasta a fost a treia vizită efectuată de nord-coreeni în Iran de la începutul anului, iar o delegaţie de nouă membri urmează să revină în iunie, potrivit Consiliului. Au mai existat, anterior, informaţii neconfirmate cu privire la o cooperare între cele două ţări în domeniul rachetelor balistice, dar nimic specific în domeniul nuclear. Grupul ONU de experţi care monitorizează respectarea sancţiunilor impuse Coreei de Nord a raportat în trecut că Phenianul şi Teheranul schimbă frecvent tehnologie în domeniu rachetelor balistice, încălcând sancţiunile impuse de către ONU. Consiliul afirmă că delegaţia nord-coreeană a vizitat în secret Complexul Imamul Khomenei, o instalaţie aflată sub controlul Ministerului Apărării, la est de Teheran. Consiliul a oferit detalii despre amplasament şi cu cine s-au întâlnit oficialii. Delegaţia s-a întâlnit cu reprezentanţi de la Centrul pentru Cercetare şi Proiectare de Tehnologie Aerospaţială Nouă, o unitate de cercetare şi planificare din cadrul centrului pentru înarmare nucleară cunoscut sub numele de Organizaţia de Inovare Defensivă şi Cercetare (SPND), vizată de sancţiuni impuse de către Statele Unite, potrivit Consiliului, care precizează că unitatea efectuează cerectări şi produce piese interne de focoase nucleare.