Zeci de case, inundate la Motoci

0
329

Ploaia torenţială care a căzut în prima parte a zilei de ieri a făcut prăpăd în comuna Mischii. Norii s-au îngrămădit pe cer și, sub privirile neputincioase ale oamenilor, a început să toarne cu găleata. Canalele de scurgere de pe marginea drumului s-au umplut până la refuz, iar apa a ieșit în stradă și pe ulițele localității. Peste 100 de gospodării, cele mai multe situate în satul Motoci, au fost inundate pe loc, după o rupere de nori care a durat o oră şi jumătate.

Totul s-a petrecut foarte repede. Cerul posomorât încă de dimineață a declanșat o ploaie rapidă. Nu a lipsit mult până ce șuvoaiele să ajungă în gospodăriile oamenilor. În anumite zone apa a depășit şi un metru în înălţime, spre disperarea locuitorilor care nu au mai avut cum să se împotrivească. În numai câteva ore, la Motoci s-a produs o adevărată viitură, care, spuneau ieri oamenii de acolo, este comparabilă cu dezastrul pe care l-au trăit la inundațiile din anul 2005, când multe locuinţe au fost distruse pur și simplu de furia apelor. „Jumătate din comună este sub ape. Este un adevărat dezastru… Sunt peste 100 de gospodării afectate de inundaţii. Ce pot să vă spun că este mai rău decât în 2005”, a declarat Gheorghe Popa, primarul comunei Mischii.

Cod portocaliu pe mai multe râuri din Dolj

Acum, oamenii stau din nou cu frica în sân şi speră ca ploile să înceteze, astfel încât apa să se retragă din gospodării. Veștile rele persistă însă. Până astăzi la prânz, alerta continuă să existe pe toate râurile din Dolj. Hidrologii au instituit cod portocaliu de inundaţii valabil până la ora 16.00. Avertizarea vizează râul Jiu şi afluenţii săi, dar şi Desnăţuiul şi afluenţii Oltului din judeţul Dolj. Potrivit autorităţilor, în intervalul următor, nivelurile şi debitele vor fi în creştere din cauza efectului combinat al precipitaţiilor în curs, celor prognozate şi propagării din amonte. Se pot înregistra scurgeri mai importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibilitatea atingerii şi depăşirii cotelor de apărare, ca urmare a precipitaţiilor sub formă de aversă, cu caracter torenţial, însemnate cantitativ.

Potrivit avertizării hidrologice, codul portocaliu vizează râurile din bazinele hidrografice: Bistra (judeţul Caraş-Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Drincea, Desnăţui (judeţele Dolj şi Mehedinţi), Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj şi Mehedinţi, afluenţii Oltului mijlociu şi inferior din judeţele Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj şi Argeş, bazinul superior al Vedei (Vedea amonte S.H. Văleni şi Teleorman amonte S.H. Tătărăştii de Sus) – judeţele Olt, Argeş şi Teleorman şi pe ceilalţi afluenţi ai râului Vedea din judeţul Teleorman, bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele Argeş şi Dâmboviţa). Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale se pot produce şi în alte bazine hidrografice din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara şi Dâmboviţa.

Autorităţile sunt în alertă

A fost emisă şi o avertizare cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: bazinul superior al Crişului Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Bega Veche, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, bazinul superior şi mijlociu al Begăi şi bazinul superior al Timişului (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Jiu curs mijlociu şi inferior (judeţele Gorj şi Dolj), afluenţii Oltului din judeţele Sibiu, Braşov şi Covasna, Vedea – sector aval Văleni (judeţul Teleorman), Teleorman aval Tătărăştii de Sus (judeţul Teleorman), Dâmboviţa – curs mijlociu (judeţul Dâmboviţa), Neajlov, Sabar şi alte râuri mici din bazinul Argeşului (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov). Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale se pot produce şi în alte bazine hidrografice din judeţele Arad, Alba, Sibiu şi Prahova.

Încă de duminică viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, le-a cerut, în cadrul comandamentului pentru situaţii de urgenţă, prefecţilor şi subprefecţilor din judeţele din vestul şi sud-vestul ţării, aflate sub cod portocaliu de inundaţii, să nu părăsească sediile Prefecturilor pentru a putea să desfăşoare o acţiune coordonată a tuturor factorilor de răspundere şi să păstreze în stare de alertă comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.