Potrivit sondajelor, Syriza ar câştiga alegerile legislative anticipate din septembrie

0
282

Stânga radicală greacă Syriza, condusă de către Alexis Tsipras, este creditată cu 23% din intenţiile de vot în alegerile legislative anticipate prevăzute în septembrie, potrivit unui sondaj publicat ieri de presa greacă, primul de la demisia fostului premier. Syriza, care se confruntă cu un val de plecări din formaţiune, devansează cu 3,5 partidul Noua Democraţie (ND, dreapta), creditat cu 19,5%, potrivit acestei anchete efectuate de către Institutul ProRata pentru cotidianul de stânga Efimerida ton Syntakton. Neonaziştii din cadrul formaţiunii Zori Aurii, ai căror lideri sunt judecaţi într-un proces, se clasează pe poziţia a treia, cu 6,5%. Noua formaţiune Unitatea Populară, a euroscepticului Panagiotis Lafazanis, care a părăsit Syriza împreună cu un grup de 24 de deputaţi, ar urma să treacă de pragul de acces în Parlament (3%), fiind creditată cu 3,5% din intenţiile de vot. Partidul de centru To Potami al fostului jurnalist de televiziune Stavros Theodorakis obţine 4%. Socialiştii din cadrul Pasok, care au dominat mult timp viaţa politică greacă, alături de ND, înainte să se prăbuşească, sunt creditaţi cu doar 4,5%. Însă un sfert dintre persoanele intervievate (25,5%) se declară indecise. Alexis Tsipras şi-a anunţat pe 20 august a.c. demisia, după doar opt luni la putere, provocând un scrutin anticipat care ar urma să aibă loc pe 20 septembrie. Liderul Syriza, în vârstă de 41 de ani, speră să-şi refacă formaţiunea, destrămată din cauza unei cure de austeritate impuse grecilor în cadrul unui nou plan de salvare internaţional. „Poporul grec va da un mandat puternic pentru prezent şi pentru viitor” în urma acestor alegeri, a preconizat Alexis Tsipras într-o declaraţie publicată în ediţia de ieri a ziarului partidului, Avgi. „Grecia nu poate reveni în trecut şi nu va reveni în trecut”, a adăugat el. „Ea va merge doar înainte”, a subliniat Tsipras. O largă majoritate a grecilor (64%) dezaprobă, totodată, organizarea acestor alegeri. este vorba despre al cincilea rând de alegeri în şase ani. Syriza, care a obţinut aproximativ 36% din voturile exprimate în alegerile legislative din 25 ianuarie, a plasat renunţarea la austeritate în centrul programului său politic. Sondajul a fost realizat telefonic, pe un eşantion de 1.000 de persoane, în perioada 25-26 august, după anunţarea creării noului partid Unitatea Populară.