Școli închise și zboruri suspendate la Manchester din cauza ninsorilor

0
330

Peste 200 de școli au fost închise ieri în nordul Marii Britanii – îndeosebi în Irlanda de Nord – şi toate zborurile de pe aeroportul din Manchester au fost suspendate din cauza ninsorilor. „Am suspendat toate aterizările și decolările pe o perioadă scurtă, necesară pentru deszăpezirea pistelor în vederea reluării cât mai rapide a activității normale”, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului din Manchester, citat de AFP. Din cauza zăpezii au fost anulate și numeroase trenuri care circulă între Manchester și Yorkshire. În Irlanda de nord au fost închise peste 130 de școli și circa 70 în Anglia. „Am cerut actualizarea planurilor noastre de urgență în cazul unor ninsori abundente. Oamenii trebuie să țină seama de atenționări”, a spus ieri premierul David Cameron. Met Office, serviciile meteorologice britanice, au lansat cod galben pentru mari părți din țară, iar nordul Angliei este sub cod portocaliu de frig extrem. În același timp au avertizat în privința riscului unor perioade prelungite de frig pentru copiii mici și persoanele în vârstă.