Încep cursurile şcolii de vară „Constantin Brâncuşi”

0
295

Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universităţii din Craiova organizează, în perioada 13 iulie – 2 august 2014, cursurile şcolii de vară „Constantin Brâncuşi”.

26 de tineri din Serbia (9), Bulgaria (5), Italia (3), Germania (1), Polonia (2), China (1), Croaţia (2), Slovacia (1), Cehia (1), Moldova (1) au ales să îşi petreacă o parte a vacanţei de vară în România. Aceştia beneficiază de cursuri de limbă, literatură şi civilizaţie română. Aceste cursuri se desfăşoara de luni până sâmbătă, în intervalul orar 9:00 – 12:00. Cursurile sunt predate în funcţie de nivelul de limbă română al studenţilor participanţi: începător, intermediar, avansat.

În după-amiaza zilei de 18 iulie, participanţii la cursurile şcolii de vară „Constantin Brâncuşi” au participat la excursia tematică Paşi de legendă în România pitorească. Începând cu 18 iulie, până pe 22 iulie, au fost cazaţi la Cozia. De aici, au fost organizate excursii în împrejurimi.

Vor vizita Parcul Romanescu…

Zilnic, începând cu ora 16:00, studenţii participanţi au putut merge la Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman , cât şi la Palatul Copiilor unde au participat la ateliere de creaţie (pictură pe sticlă, olărit, dansuri).

Tot zilnic, după ora 18.00, studenţii, însoţiţi de profesorii din cadrul Departamentului de Limbi Moderne Aplicate, au vizitat Centrul Vechi al oraşului Craiova, Casa de Cultură Traian Demestrescu, Parcul Romanescu, Grădina Botanică, Casa Băniei, muzeele din Craiova.

Pe 31 iulie, studenţii vor primi diplomele de participare şi de absolvire a cursurilor şcolii de vară „Constantin Brâncuşi”. Pe 1 august va fi o zi cu program liber pe care o vor petrece împreună cu mai mulţi studenţi de la Universitatea din Craiova, iar pe 2 august participanţii vor pleca.