Şi Poezia e… distractivă

0
500

Nu doar politica e distractivă, lăsând deoparte tristeţea cu totul ne-metafizică indusă zi de zi în sensibilitatea celor mai „slabi” dintre noi, ci şi… Poezia. Uneori. În ciuda vocaţiei sale asumat grave, ca o interogaţie a Fiinţei mereu în cumpănă şi în destrămare, poeziei nu i-au lipsit, de-a lungul istoriei sale milenare, nici interludii câteodată zglobii, dar şi dăruind clipe de alean şi de lecuire sufletelor veştejite de abstracţiunile unei logici prea clădite pe abstracţiunea unei logici modelate kantian.

Pentru cei ce-au mai avut şansa unor ani de şcoală în temeiurile normalităţii, adică ale gustului pentru frumos şi adevăr, poate că prin memorie mai zbughesc afară – brize binecuvântate în vremuri de restrişti educaţionale, sociale şi morale – aţipite versuri ale lui Topârceanu ori Minulescu („Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine, / Dar fiindcă azi mi te dai toată / Am să te iert, e vechi păcatul / Şi nu eşti prima vinovată…”) , ori, fie şi prin concurenţa de la musique légère, versuri de o suculenţă ironică, pastişe ale cotidianului, ale francezului Jacques Prévert, atât de căutate de marii şansonetişti din Hexagon.

Căzut şi eu, de-acum iremediabil, în vraja diabolică a Evului Virtual, încerc pe cât posibil să smulg, câteodată cu o obstinată plăcere reactivă, de prin labirinturile internaute, mici, dar instructive, probe ale creativităţii umane, salvate, prin har şi inteligenţă, de riscul automatismelor ce susţin acest moment de vârf al tehnologiei.

Iată o poezie, pescuită de pe o pagină de internet (poetrynation.com,) pe care însă o împrumut dintr-o variantă italiană (http://www.deejay.it/news/il-peggior-giorno-della-vostra-vita-da-un-pub-arriva-la-poesia-che-vi-cambiera-lumore/442020/) şi care pare atribuită unei tinere autoare din New York, Chanie Gorkin. O propun în cele trei versiuni ( engleză-italiană-română), tocmai spre a atesta insolita funcţionare a resortului ce-a împins-o pe autoare să o scrie: răsturnarea perfectă a mesajului ca miză a acestui exerciţiu de imaginaţie creatoare.

Hazlie, la prima vedere, prin tonul calamburesc asumat, poezia aceasta incită deopotrivă inteligenţa, fantezia şi potenţialul creativ al naturii umane, în toată splendoarea sa pe care nici măcar impresia de artefact n-o poate sustrage nevoii noastre de ludic. Un joc, aşadar, dar care sfârşeşte prin a ne descreţi frunţile şi aşa supurate de atâtea insidii din imediata-ne vecinătate.

Textul e destinat unei duble lecturi: întâia, firească, de sus în joc, cea de-a doua, invers, de jos în sus. Ceea ce rezultă e plăcerea unei descoperiri pe care o las cititorilor dispuşi să o facă.

 Worst day ever

Today was the absolute worst day ever

And dint’s try to convince ne that

There’s something good in every day

Because, when you take a closer look,

This world is a pretty evil place.

Even if

Some goodness does shine through once in a while

Satisfaction and happiness don’t last.

And it’s not true that

It’s all in the mind and heart

Because

True happiness can be obtained

Only if one’s surroundings are good

It’s not true that good exists

I’m sure you can agree that

The reality

Creates

My attitude

It’s all beyond my control

And you’ll never in a million years hear me say that

Today was a good day.

***

La giornata più brutta di sempre

Oggi è stata la giornata più brutta di sempre

E non provare a convincermi che

C’è qualcosa di buono in ogni giorno

Perché , se guardi da vicino,

Il mondo è un posto piuttosto malvagio.

Anche se

Un po’ di gentilezza ogni tanto traspare

La soddisfazione e la felicità nu durano.

E non è vero che

Sta tutto nella testa e nel cuore

Perché

Le vera felicità si ottiene

Solo se la propria condizione è elevata

Non è vero che l bene esiste

Sono sicuro che ei d’accordo che

La realtà

Crea

Il mio atteggiamento

È tutto fuori dal mio controllo

E nemmeno tra un milione di anni mi sentirai dire che

Oggi è stata una bella giornata.

 ***

Cea mai urâtă zi dintotdeauna

Aceasta a fost cea mai urâtă zi dintotdeauna

Şi nu încerca să mă convingi că

Există ceva bun în fiece zi

Fiindcă, privind mai de aproape,

Lumea e un loc mai degrabă perfid

Chiar dacă

Un pic de bunăvoinţă transpare

Satisfacţia şi fericirea nu durează

Şi nu-i adevărat că

Totul se află în cap şi în inimă

Fiindcă

Adevărata fericire se obţine

Doar dacă propria condiţie e elevată

Nu-i adevărat că binele există

Sunt sigur că eşti de acord că

Realitatea

Creează

Atitudinea mea

Totul e în afara controlului meu

Şi nici măcar peste un milion de ani nu mă vei auzi spunând că

Astăzi a fost o zi frumoasă.