A dat peste cap radarul poliţiştilor cu 141 km/h pe Calea Severinului

0
319

Un craiovean de 27 de ani, la volanul unui BMW, a dat peste cap radarul poliţiştilor de la Rutieră, pe Calea Severinului din municipiu, unde a fost prins circulând cu 141 km/h. Oamenii legii l-au amendat şi i-au reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile. Alţi 148 de şoferi au fost sancţionaţi la acest sfârşit de săptămână pentru viteză neregulamentară.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj au executat o acţiune, la acest sfârşit de săptămână, pe principalele drumurile naţional-europene din judeţ, în scopul prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere cauzate de încălcarea regimului legal de viteză. Totodată, poliţiştii rutieri din municipiul Craiova au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea gradului de siguranţă în trafic. În plus, efective din cadrul Birou lui Rutier Craiova, împreună cu un echipaj de „mascaţi” al Serviciului de Acţiuni Speciale, au organizat o razie în Craiova pentru verificarea modului în care este respectată legislaţia rutieră de către conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state şi a conducătorilor de mopede şi motociclete. Poliţiştii rutieri au constatat, în total, 224 de sancţiuni contravenţionale pentru care au aplicat amenzi de peste 31.200 lei, dintre care 148 pentru viteză neregulamentară. În plus, 9 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pe parcursul acestor activităţi, poliţiştii rutieri l-au depistat în trafic pe Ioan C., de 27 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism BMW, pe Calea Severinului din municipiul Craiova, cu viteza de 141 km/h. „Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă contravenţională, iar ca măsură complementară i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile”, a precizat agent-şef adjunct Amelia Barbu din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.