Studenţii basarabeni au votat pentru un parcurs european

0
427

alegeri (1) alegeri (2) alegeriCirca 3.237.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova au fost chemaţi, ieri, la urne, începând cu ora 7.00, pentru a-şi alege preşedintele prin vot direct, pentru prima oară după 20 ani. În premieră, anul acesta a fost deschisă şi o secţie de votare la Craiova, Secţia nr 1/339, unde au fost aşteptaţi să voteze peste 400 de cetăţeni ai Republicii Moldova, majoritatea studenţi în centrul universitar Craiova. Secţiile de vot s-au închis la ora 21.00. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, niciun institut de sondare a opiniei publice nu a depus cerere de autorizaţie pentru a realiza exit-polluri, astfel că nu au fost aşteptate astfel de sondaje.

Scrutinul a fost monitorizat în total de 3.700 de observatori. 3.202 dintre aceştia fiind observatori naţionali, din partea a 20 de organizaţii. De asemenea, Comisia Electorala Centrală (CEC) a acreditat în calitate de observatori internaţionali 562 persoane din partea a 52 instituţii internaţionale, inclusiv din partea OSCE, Parlamentului European şi Misiunii de Observare a CSI. Rolul preşedintelui este important în Republica Moldova, acesta având dreptul de a întoarce legi în Parlament, de a dizolva legislativul în unele condiţii şi de a numi premierul. Pentru validarea primului tur de scrutin este necesară participarea a cel puţin o treime din numărul cetăţenilor înscrişi în listele electorale. Ieri, la Craiova, în jurul orei 12.00, votaseră 50 de cetăţeni moldoveni, fiind aşteptaţi cei mai mulţi după amiază. Fiecare dintre ei au venit cu gândul că poate va fi ceva mai bine. Majoritatea au spus că votează pentru o ţară europeană, pentru unirea cu România şi pentru un viitor prosper.  „Pentru că votăm direct după o perioadă aşa de mare, noi, studenţii ne-am dori ca prin votul nostru să dăm un parcurs european ţării noastre, indiferent de candidatul care va ieşi. Îi îndemn astfel pe toţi cetăţenii Republicii Moldova să iasă la vot că e un moment crucial”, a declarat Radu Garaz, student anul I, Master, Facultatea de Inginerie Electrică.

Dacă nici un candidat nu va obţine cel puţin jumătate din voturile alegătorilor care vor participa la alegeri, atunci pe 13 noiembrie 2016 se va organiza al doilea tur, pentru care nu este stabilit un prag minim de participare. Socialistul Igor Dodon şi candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, sunt favoriţi la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, arată cele mai recente sondaje publicate la Chişinău.

  • Gheorghe Cucoş, consilier, Secţia de votare nr. 1/339 Craiova: „În anul acesta este pentru prima oară când s-a deschis la Craiova o secţie de votare pentru studenţii care învaţă la Craiova sau pentru cei care locuiesc în regiunea Olteniei. Până în acest moment (nr. ora 12.00), procesul electoral decurge într-o atmosferă paşnică, liniştită, fără evenimente. Aşteptăm să vină toţi studenţii care învaţă la Craiova, o cifră maximală ar fi de dorit. Ne dorim să vină cât mai mulţi. Şi 3000  dacă ar veni, noi suntem pregătiţi. Avem suficiente buletine de vot. O să cunoaştem exact, la finele acestei zile câţi au votat. La Universitatea din Craiova şi  la Universitatea de Medicină şi Farmacie studiază în jur de 300 de studenţi basarabeni. Totodată sunt aşteptaţi şi ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova care s-au stabilit cu domiciliul la Craiova sau au aici activităţi temporare, afaceri, etc. Primii care am votat aici, la Craiova, am fost noi, membrii Biroului Electoral”.
  • Anastasi Pantelet, elevă la Liceul „Gheorghe Chiţu” din Craiova: „Votez pentru prima oară, pentru că abia am împlinit 18 ani. Mie îmi place foarte mult România şi vreau să fim împreună pentru că suntem fraţi. Eu sunt din oraşul Bălţi şi vreau să rămân după liceu şi la facultate. Sper ca prin aceste alegeri să fim cu România şi cu Europa”.