Reunire plină de incertitudini la Universitatea

0
273

Alb-albaştrii reiau de astăzi, ora 19, pregătirile pentru noul sezon

Una dintre cele mai zbuciumate perioade din istoria Universităţii Craiova continuă o dată cu reunirea lotului pentru pregătirea noului sezon în liga secundă. Incertitudinea privind eşalonul în care urma să evolueze echipa s-a încheiat şi nu prea, în ciuda faptului că FRF a acordat Ştiinţei licenţa pentru Liga a II-a. În condiţiile datoriei faţă de Victor Piţurcă, de 7 milioane de euro, sunt şanse reduse ca alb-albaştrii să fie programaţi în primele două etape. Problemele nu se opresc aici, în ziua reunirii juveţii neputându-se bizui pe un antrenor principal. Patronul Adrian Mititelu a promis că până la finalul săptămânii trecute va numi un tehnician, dar negocierile cu principalul favorit, Ionel Gane, au eşuat. De altfel, planul pentru noul sezon nu intră în atribuţiile antrenorului la Universitatea, din moment ce oricare va fi acesta nu va mai putea lua decizii în privinţa lotului şi stagiilor de pregătire. Nu este prima dată când Mititelu ratează numirea unui antrenor principal în întreaga pauză competiţională, în ultimii doi ani existând aceeaşi situaţie. Astfel, în 2009 Daniel Mogoşanu a ajuns în staff-ul Ştiinţei ca antrenor secund şi a început sezonul ca principal, după ce nu s-a reuşit aducerea unui alt tehnician. Anul trecut, Aurică Ţicleanu a fost instalat pe ultima sută de metri, când echipa deja pleca spre stagiul de pregătire în Austria, mai multe piste fiind abandonate pe parcurs. Cauzele acestor amânări sunt ori încapacitatea managerială a patronului clubului, ori dorinţa ca tehncienii să nu aibă decât atribuţii legate de antrenamentele propriu-zise, fără nicio altă implicare în strategia clubului. În vara aceasta întârzierea numirii unui antrenor poate fi explicată şi prin lipsa fondurilor, visteria clubului fiind practic goală, cât şi prin incertitudinile legate de eşalonul în care va evolua Universitatea. Cel mai probabil de pregătirea echipei urmează să se ocupe cuplul Silviu Lung- George Biţă, cel care a şi încheiat sezonul trecut în prima ligă.

Vin Găman şi Bărboianu?

Chiar dacă au fost discuţii pentru transferul mai multor jucători de la Universitatea Craiova, nu s-a concretizat niciunul. Au părăsit echipa străinii Walter Lopez, David Lopez şi Wendel, dar şi Vlad Bujor şi Mihai Dina, toţi primind dezlegări în acest sens, în timp ce Mihai Costea fusese deja vândut Stelei înaintea încheierii sezonului trecut. Silviu Lung junior are câteva oferte din străinătate, cărora încă nu li s-a dat curs deocamdată, Dănănae a negociat recent cu echipa ucraineană Arsenal Kiev, dar nu s-a ajuns la un consens pentru despărţirea de Universitatea, Florin Costea şi Prepeliţă şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contracte, ultimul fiind chiar anunţat ca şi transferat la Steaua, însă ambii ar trebui să se prezinte astăzi la reunirea lotului. Cel mai controversat caz în reprezintă cel al fundaşilor Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, care au început pregătirile cu Dinamo, dar au părăsit cantonamentul „câinilor” din Austria, pe 1 iulie expirându-le contractul cu formaţia din Ştefan cel Mare şi intrând în vigoare noua înţelegere cu Universitatea. Cei doi l-au notificat însă pe Adrian Mititelu că nu se vor prezenta la reunirea echipei dacă nu li se prezintă dovada că Universitatea Craiova are dreptul să legitimeze jucători, în acest sens existând o interdicţie din partea UEFA, dar şi că li s-au achitat impozitele şi taxele aferente contractului în perioada 1 iulie 2010-17 februarie 2011, în care au activat la clubul din Bănie.

Singura achiziţie a Ştiinţei o reprezintă revenirea lui Robert Săceanu, care a evoluat în campionatul trecut la Gloria Bistriţa, iar Gogoşoiu şi Ionuţ Popescu vor reveni după ce le-a expirat împrumutul la CSm Rm. Vâlcea. Ciucă s-a refăcut după grava accidentare din cauza căreia a ratat returul campionatului trecut şi se va antrena în regim normal.

Jucătorii care ar trebui să se prezinte la reunirea lotului Ştiinţei:

Silviu Lung junior, Hotoboc, Nedelcovici (portari), Dănănae, Buleică, Gugu, Buşu, Ciucă, I. Popescu, Găman, Bărboianu, Geo Mişu, (fundaşi), Ologu, Stoica, Prepeliţă, Gângioveanu, Firţulescu, Nicolae, Săceanu, Surugiu (mijlocaşi), Fl. Costea, Subotici, Stoianof, Roman, Gogoşoiu, Crăciun (atacanţi).