„Culori băileştene” – expoziţie de pictură şi desene

0
503

În foaierul Casei de Cultură „Amza Pellea” din Băileşti este deschisă, în aceste zile, până pe data de 26 septembrie, expoziţia de pictură şi desene „Culori băileştene”. Vernisată vineri, 26 august, sub egida Bibliotecii Municipale „Petre Anghel”, în cadrul Zilelor Municipiului Băileşti, expoziţia cuprinde creaţii plastice ale elevilor participanţi la Tabăra de vară, organizată de bibliotecă şi aflată la cea de-a II-a ediţie.

Sub îndrumarea prof. Maria Dunavăţu, de la Liceul de Artă „Nicolae Tonitza” din Bucureşti, elevii au realizat, în aer liber, picturi şi desene inspirate de monumentele oraşului, precum şi compoziţii cromatice. «Devenită băileşteancă prin căsătorie, doamna Maria Dunavăţu pictează tablouri pline de o sensibilitate aparte. Creatoarea nu uită că este şi cadru didactic, de aceea a realizat seria „Portrete ale elevilor mei”. Ca artist plastic, Maria Dunavăţu participă la expoziţii în Bucureşti, Constanţa, Brăila şi Târgovişte, Iaşi şi la alte manifestări organizate de Uniunea Artiştilor Plastici», precizează reprezentanţii Bibliotecii Municipale „Petre Anghel”.

„Aici veţi putea găsi sensibilitate, imaginaţie, perseverenţă, pasiune şi seriozitate, talent şi multă dăruire pentru frumos. Din strădania unui grup de elevi băileşteni care iubesc oraşul, natura înconjurătoare şi, nu în ultimul rând, culorile. Nu cantitatea sau calitatea lucrărilor sunt importante, ci însăşi existenţa lor”, declara artista Maria Dunavăţu la vernisaj.