“Lale”, “Elvis” şi gaşca lor rămân după gratii

0
430

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins, ieri după-amiază, recursurile formulate de carderii arestaţi preventiv săptămâna trecută, într-unul din cele două dosare ale procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova. Astfel, Camen Cosmin zis “Lale”, Pară Ilie zis “Elvis”, Vanghelie Traian Gabriel, Stănescu Nicolae zis “Boabă”, Gherganu Radu Ionel, Petrovici Marcel Ionuţ zis “Cântar”, Cîţă Narcis Florin şi Ionescu Cosmin Ştefan zis „Beni” rămân după gratii. În cel de-al doilea dosar, cu 12 inculpaţi, recursurile împotriva măsurii arestării preventive se judecă astăzi, tot la Curtea de Apel Craiova. Reamintim că marţi, 30 august a.c., a fost demartă o operaţiune vizând destructurarea a două grupări infracţionale organizate, specializate în infracţiuni informatice şi spălare de bani. Poliţiştii BCCO Craiova împreună cu “mascaţii” de la SIR din cadrul IPJ Dolj şi GJMb Craiova, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au efectuat 35 de percheziţii domiciliare, din care 20 în Craiova, la locuinţele unor persoane suspectate că ar desfăşura activităţi de tip skimming în Italia, Olanda, Franţa, SUA, dar şi în alte state, 20 de persoane fiind arestate preventiv.