Romel Voicu a rămas cu pedeapsa de 21 de ani şi opt luni închisoare

0
715

Rommel Voicu, tânărul care, anul trecut, l-a ucis pe Andrei Goreci şi a rănit un alt elev, în faţa Liceului “Tudor Arghezi” din Craiova, rămâne cu pedeapsa pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Acesta a fost condamnat la 21 de ani şi opt luni de închisoare, iar sentinţa este definitivă acum, după ce, în cursul zilei de marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins lui Rommel Voicu recursul pe care îl declarase împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova.

Decizia de marţi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este o palidă consolare pentru familia lui Andrei Goreci, elevul ucis în urmă cu aproape un an, în faţa Liceului “Tudor Arghezi” din Craiova. Incidentul în urma căruia au fost înjunghiaţi Andrei Goreci şi Cristian Manea a avut loc pe 7 octombrie 2010. Dacă pentru primul dintre ei medicii n-au mai putut face nimic, în ciuda manevrelor de resuscitare, Manea a scăpat cu răni uşoare. Rommel Voicu a fost prins în aceeaşi zi, a fost arestat preventiv şi apoi trimis în judecată pentru omor calificat, tentativă de omor calificat şi port ilegal de armă albă. La primul termen pe fond al procesului acesta şi-a recunoscut fapta în faţa instanţei, pentru a beneficia de prevederile Legii Micii Reforme în Justiţie, şi a fost condamnat de Tribunalul Dolj, pe 13 ianuarie 2011, la 16 ani şi opt luni de închisoare. Atât inculpatul, cât şi familiile victimelor au atacat sentinţa, iar pe 13 aprilie a.c. Curtea de Apel Craiova i-a sporit pedeapsa lui Rommel Voicu, condamnându-l la 21 de ani şi opt luni de închisoare. Apărătorul acestuia şi-a încercat ultima şansă declarând recurs, care s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Marţi după-amiază, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins ca nefondat recursul lui Voicu, acesta urmând să execute pedeapsa de 21 de ani şi opt luni de închisoare, care a rămas astfel definitivă.